Firma Casertyna Design SRL a cerut in instanta insolventa companiei de foraj petrolier Dafora Medias (DAFR) pentru o datorie de 36.852 lei, conducerea Dafora precizand intr-un comunicat transmis Bursei ca instanta nu va putea admite cererea deoarece nu este justificata.
"De asemenea, consideram ca, in mod rezonabil, o cerere de intrare in procedura insolventei nu va putea fi admisa de catre instanta de judecata, intrucat nu este justificata si nu indeplineste cerintele prevazute de lege pentru admiterea sa, respectiv: societatea Dafora nu se afla in stare de incetare de plati, iar creanta solicitata de catre creditor nu este certa, lichida si exigibila", potrivit comunicatul transmis de Dafora, citat de NewsIn.

Dafora Medias a obtinut anul trecut un profit net de 2,7 milioane lei (736.000 euro), de 5,3 ori mai mic decat in 2007, pe fondul comprimarii afacerilor cu 9,3%, la 267,5 milioane lei (72,7 milioane euro).

Potrivit companiei, afacerile au avut de suferit, in a doua jumatate a anului trecut, din cauza scaderii volumului de lucrari contractate cu diversi antreprenori, in special din sectorul imobiliar.

Dafora Medias are un capital social de 97,36 milioane lei, divizat in 973,57 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,10 lei. Poitrivit ultimei raportari, actionarul principal al societatii este Gheorghe Calburean, cu 48,17% din actiuni.

Valoarea de piata a companiei este de 34,07 milioane lei (circa 8 milioane euro), conform cotatiei de 0,035 lei, stabilita in sedinta de tranzactionare de joi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri