Un avocat din Hong Kong a ridicat marti o parte din valul care a acoperit viata clandestina in megalopolisul chinez a fostului consultant al agentiei americane de informatii NSA Edward Snowden si a vorbit despre frica acestuia de a petrece luni in detentie, fara laptopurile sale, relateaza AFP, citat de Mediafax.
Snowden, a carui fotografie, cu fata sa tanara si o expresie ingrijorata, tine de doua saptamani prima pagina in ziarele din intreaga lume, a parasit Hong Kong-ul duminica, spre Moscova. El a cerut azil politic in Ecuador, unde incerca sa ajunga prin Cuba sau Venezuela. Insa nu a mai fost vazut de atunci.

Chiar inainte ca Washingtonul sa emita vineri un mandat de arestare pe numele sau, Edward Snowden era convins ca autoritatile din fosta colonie britanica, restituita Chinei in 1997, il vor aresta pana la urma.

Potrivit lui Alberto Ho, un deputat pro-democratie si unul dintre cei trei consilieri ai americanului in timpul sejurului sau la Hong Kong, detentia l-ar fi privat de laptopurile sale, o perspectiva "intolerabila" pentru acest fost administrator de sisteme la Agentia Nationala americana de Securitate (NSA), despre care a dezvaluit ca spiona calculatoare si telefoane in intreaga lume.

"Punctul crucial in acest caz este sa aflam daca va fi eliberat pe cautiune", a declarat el pentru AFP, intr-un interviu, in care a ridicat din valul ce acoperea conditiile unei vieti cvasi-clandestine duse de Snowden la Hong Kong.

"A devenit foarte ingrijorat" la ideea de a petrece luni in inchisoare, in asteptarea unei decizii a justitiei cu privire la extradarea sa catre Statele Unite, unde risca o pedeapsa de 30 de ani de inchisoare, a subliniat el.

Edward Snowden a sosit pe 20 mai din Hawaii, unde lucra pentru o firma subcontractoare NSA.

"A venit la Hong Kong singur. Se simtea abandonat si a contactat organizatii de drepturile omului in legatura cu avocatii sai", a declarat Ho.
Instalat intr-un hotel de lux timp de mai multe zile, el a fost reperat de presa si l-a parasit pe 10 iunie. Ulterior, el "schimba (locul) o data sau de doua ori", noaptea, intr-o discretie totala, dupa care se refugiaza la un sustinator al cauzei sale.

Spatiul in care a trait in diferitele ascunzatori era "stramt", dar Snowden s-a multumit cu el "atat timp cat avea un calculator, pentru a fi in contact cu cine vrea el", potrivit lui Ho, care a confirmat informatii publicate luni seara tarziu de New York Times.

In urma cu o saptamana, consilierii sai au organizat o cina in acest apartament. Meniul continea pizza, pulpe de pui cu sos si Pepsi. Precaut, Snowden le-a cerut celor cu care a luat cina sa isi lase telefoanele mobile in frigider.

Avocatii i-au spus, atunci, ca politia din Hong Kong putea sa il aresteze si sa il plaseze in detentie provizorie, in conditii "spartane".
Un intermediar misterios l-a contactat, ulterior, pe tanarul american - el a "sarbatorit" vineri implinirea varstei de 30 de ani - in numele Guvernului din Hong Kong, pentru a-l avertiza ca nu poate scapa unei proceduri de examinare a cererii americane de extradare, oferindu-i totodata asigurari ca autoritatile nu intentioneaza sa il aresteze daca paraseste teritoriul inainte.

Incurajat de aceste garantii, dar "terorizat" la gandul de a petrece vara in inchisorile din Hong Kong, Snowden a luat decizia definitiva - vineri seara, potrivit lui Ho - de a pleca.

Duminica, alt avocat, Jonathan Man, l-a insotit la aeroport, in cazul in care agenti de politie sau de la imigratie decideau sa puna in aplicare mandatul de arestare american.

Insa Eduard Snowden a putut sa ia un zbor. WikiLeaks, al carui fondator Julian Assange i-a oferit o sustinere americanului, a declarat ca i-a furnizat documente de refugiat emise de Ecuador.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri