Claudiu Cheles (foto), fostul National Sales Manager pentru Servier Pharma Romania este noul director de Vanzari si Marketing al Glenmark pe piata locala.
Cooptarea lui Cheles in echipa Glenmark Romania se incadreaza intr-un proces mai amplu de recrutare desfasurat de companie in vederea dezvoltarii operatiunilor sale in Romania si a consolidarii prezentei pe piata locala.

“Ne aflam intr-un moment in care ne intregim echipa si constat cu bucurie ca, in doar opt luni de la lansarea oficiala in Romania, avem deja o echipa care reuneste 35 de persoane”, a declarat Mariana Wencz, Director General Glenmark Romania.

In cadrul Glenmark, Cheles va fi responsabil cu definirea si implementarea strategiilor de vanzari si marketing, precum si coordonarea activitatilor echipelor de promovare pentru intreg portofoliul de produse Glenmark, in vederea atingerii obiectivelor companiei in Romania: venituri nete de pana la 50 milioane RON pana in 2012 si o cota de piata de 0,63% in piata de produse cu prescriptie, avand ca scop crearea platformei de lansare a propriilor entitati chimice noi in anul 2013.

Inainte de a se alatura companiei Glenmark Romania, Cheles a detinut pozitia de National Sales Manager pentru Servier Pharma Romania. El este absolvent al Facultatii de Medicina “Carol Davilla” din Bucuresti si detine o pregatire solida in Management certificata de cursuri nationale si internationale si sustinuta de o experienta de peste 7 ani in management de vanzari.

Glenmark Pharmceuticals Ltd este o companie farmaceutica globala, bazata pe cercetare, cu o gama integrata de produse farmaceutice, cu sediul central in Mumbai, India.

Compania este, in India, liderul in descoperirea de noi molecule. Glenmark detine 11 molecule de baza aflate in diferite faze de dezvoltare in cercetarile NCE&NBE. Trei din cele 11 molecule se afla in faza a doua a dezvoltarii, iar celelalte opt se afla in stadii pre-clinice si de descoperire, in vederea tratarii afectiunilor inflamatorii, disfunctiilor metabolice si oncologice.

Compania este prezenta in peste 80 de tari din intreaga lume, inclusiv pe pietele puternic reglementate ale SUA si Europei. Produsele companiei sunt destinate mai multor segmente: dermatologie, medicina interna, pediatrie, ginecologie, ENT, cardiologie, diabet si oncologie.

Glenmark a deschis operatiunile pe piata din Romania in martie 2008, Romania fiind cea de-a treia tara din Europa in care compania a ales sa isi desfasoare activitatea, dupa Cehia si Slovacia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri