Doi angajati de la Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sunt cercetati disciplinar pentru ca l-ar fi ajutat pe fostul senator Dan Sova sa isi schimbe permisul de conducere fara sa stea la coada.

Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor a anuntat, vineri, ca doi lucratori de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Ilfov, respectiv DRPCIV "ar fi facilitat efectuarea unei operatiuni de preschimbare a permisului de conducere al unei persoane”, situatie care nu a fost cunoscuta de nicio persoana cu functie de conducere din institutie, potrivit News.ro.

Cei doi angajati sunt cercetati in urma verificarilor incepute dupa ce aceasta situatie a fost semnalata joi.

"Avand in vedere aceste aspecte, a fost declansata procedura de cercetare disciplinara, care va stabili existenta sau inexistenta unei abateri disciplinare si aplicarea, dupa caz, a sanctiunilor, conform prevederilor legale”, au precizat reprezentantii Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

Fostul senator Dan Sova a fost surprins de deputatul USR Cornel Zainea, care a scris despre acest lucru pe Facebook.

Il mai tineti minte pe Dan Sova? Fost ministru, senator miruit etc? A ramas un VIP care nu sta la cozi, 10 minute gen

“Este o zi normala de joi in care merg sa-mi schimb permisul auto ce va expira in aceasta luna. Pare destul de aerisit; semn bun imi zic, dupa scandalul cu Tariceanu, cei de la Politie au luat masurile necesare pentru a fluidiza cererile. Dupa ce platesc taxa la un ghiseu unde sunt lipite zeci de foi printate pe un perete, iau un bon de ordine si ma asez la coada. Aveam 5 persoane in fata, 2 ghisee erau functionale. Asadar un timp de asteptare foarte mic. Deodata surprind o scena care imi taie rasuflarea: un domn care presupun ca e un angajat la DRCPIV il baga scurt in fata pe cineva venit de curand. Incerc sa imi amintesc fata teribil de cunoscuta a VIP-ului, apoi dintr-o data ma luminez: Dan Sova, chiar el!”, a aratat Zainea.

Deputatul a precizat ca l-a urmarit spre iesirea din cladire pe Dan Sova si l-a vazut multumindu-i cu o strangere de mana " "pilei" care l-a ajutat sa nu-si iroseasca 7 minute din viata stand la rand ca o persoana normala”.

Acest incident are loc la sapte luni dupa ce trei ofiteri ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Vehiculelor Bucuresti au fost cercetati administrativ pentru ca au permis intrarea presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, prin curtea interioara a cladirii, ocolind coada, pentru a-si preschimba permisul auto. Un al patrulea ofiter de la acest serviciu si-a depus atunci dosarul de pensionare, ca urmare a acestei situatii.

Calin Popescu Tariceanu a fost filmat de News.ro pe 11 august 2016, cand s-a dus sa-si reinnoiasca permisul de conducere ocolind coada de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Vehiculelor Bucuresti pe o usa din curtea interioara. Acolo a fost asteptat de reprezentanti ai institutiei, care l-au condus in cladire si i-au facut procedurile pentru eliberarea documentului. In tot acest timp, in care Tariceanu a completat documentele si a facut fotografia pentru noul permis, publicul nu a avut permisiunea sa intre in cladire desi incepuse programul oficial de lucru cu publicul.

El a sustinut atunci ca oamenii cu functii importante trebuie sa se dedice problemelor societatii, nu statului la coada.

Sursa foto: Agerpres / Radu Tuta

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri