Firmele active in domeniul tehnologiilor energetice si de mediu care sunt interesate sa patrunda pe pietele din Japonia si Coreea de Sud prin programul EU Gateway, derulat de Deloitte Romania, pot depune aplicatii pana pe 5 ianuarie 2009, a anuntat compania.
In cadrul celei de-a treia etape a acestui program initiat de Comisia Europeana (CE), companiile care produc sau dezvolta tehnici si tehnologii inovatoare in generarea, managementul si controlul energiei, eficienta energetica, tratamentul apelor uzate, poluarea aerului, managementul deseurilor, reciclare, tratamentul solului si poluarea fonica pot completa formularul pus la dispozitie de Deloitte Romania pe pagina sa de internet pentru stabilirea gradului de eligibilitate.

Daca vor fi alese, acestea vor completa formularul de aplicatie pentru a incepe afaceri pe pietele nipona si sud-coreeana, pe care este foarte greu de intrat. Intregul proces se desfasoara online, pe site-ul www.eu-gateway.eu, a anuntat Deloitte.

Potrivit comunicatului, la etapele anterioare ale programului EU Gateway - constructii & tehnologii de constructii si design vestimentar - firmele autohtone au depus 13 aplicatii, respectiv 10 aplicatii, Romania fiind lider regional din punctul de vedere al numarului de aplicatii trimise.

"Aplicantii sunt evaluati din perspectiva pietelor europene si japoneze, in baza a trei criterii: strategie de afaceri, capacitate si viabilitate, precum si potential de dezvoltare pe pietele asiatice", a declarat coordonatoarea proiectului Corina Ifrose-Murafa, analist de afaceri la Deloitte Consulting.

Companiile interesate primesc asistenta din partea Deloitte de-a lungul intregului proces de aplicare, precum si pe tot parcursul etapelor ulterioare acceptarii in acest program.

Fiecare ciclu din programul EU Gateway consta in sase misiuni economice specifice care se vor derula pana in 2014 – 2015. Proiectul va continua cu sectoarele de tehnologia informatiei si comunicarii, tehnologii in sistemul de sanatate si medical, design interior si activitati conexe.

Programul de cooperare cu Japonia si Coreea de Sud a fost construit pe baza experientei acumulate in urma programului Gateway to Japan, care a ajutat cu succes aproape 2.500 de IMM-uri europene sa isi gaseasca parteneri in statul asiatic, in ultimii 12 ani. Proiectul este in egala masura dedicat si companiilor mari.

Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din tara care furnizeaza servicii de audit, servicii fiscale, consultanta, consultanta financiara si de evaluare a riscului. Deloitte Romania este afiliata Deloitte Central Europe Holdings Limited.

Firmele membre ale Deloitte activeaza in 140 de tari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri