Creditarea companiilor din zona euro a inregistrat o scadere record de 3,9% in luna noiembrie, sporind presiunea asupra Bancii Centrale Europene (BCE) pentru masuri mai ample de stimulare a economiei uniunii monetare.

BCE a redus dobanda de politica monetara la un minim record de 0,25%, a introdus lichiditati semnificative in sistemul bancar si a anuntat un program de achizitii de obligatiuni ale guvernelor aflate in dificultate, program inca neutilizat. Masurile BCE nu au insa impact similar la nivelul intregii zone euro, noteaza Reuters.

"In mod ingrijorator, nu exista niciun semn al unei schimbari a trendului de creditare catre companiile din zona euro, iar aceasta situatie amplifica presiunea asupra BCE sa actioneze. Bancile considera probabil ca situatia economica si perspectivele din multe tari din zona euro creeaza un climat inca nesigur pentru creditare, in pofida cresterii economice modeste inregistrate de zona euro", a declarat economistul sef pentru Europa al IHS Economics, Howard Archer. Viitoarea analiza a activelor bancilor de catre BCE exacerbeaza aceasta situatie, intrucat institutiile de credit sunt si mai reticente sa-si asume riscuri suplimentare, relateaza Mediafax.

BCE nu va adopta, probabil, noi masuri de sprijinire a economiei la reuniunea de saptamana urmatoare, dupa ce presedintele bancii, Mario Draghi, a declarat ca nu este nevoie de actiuni urgente, noteaza Reuters. Creditarea catre companiile din zona euro a inregistrat un declin de 3,9% in noiembrie, comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, dupa un declin de 3,8% in octombrie, arata date publicate vineri de catre BCE.

Spania a consemnat cea mai mare scadere, de 13,5%, insa contractia a fost mai temperata decat in luna anterioara. De asemenea, in Italia, o alta tara cu dificultati din uniunea monetara, creditarea catre companii a scazut in noiembrie cu 5,9%, cea mai mare din ultimii zece ani. Malta, cea mai mica economie a zonei euro, se afla intr-o situatie similara, cu un declin de 10,4%. Doar cinci dintre economiile zonei euro au inregistrat crestere a creditarii in noiembrie, Franta fiind singura mare economie aflata printre acestea.

De asemenea, diferentele semnificative in privinta dobanzilor s-au mentinut, companiile din Finlanda platind doar o treime din ratele pe care trebuie sa le accepte firmele din Grecia sau Cipru. Acest decalaj se mentine de la declansarea crizei datoriilor suverane si este considerat o problema de catre BCE, intrucat dobanda de politica monetara redusa nu se transmite in mod egal catre toate tarile zonei euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri