Tin minte si acum toate lucrurile pe care le-am vazut si care mi s-au intamplat in primele zile atunci cand am iesit eu intaia oara din tara, la putin timp dupa Revolutie. Unul dintre acestea era micul bistrot al lui Philippe si al lui Marie, dintr-o margine a Parisului. I-a luat ceva timp prietenului meu, care m-a dus acolo, sa-mi explice ca noi nu eram chiar la Philippe si la Marie acasa, dar ca, de fapt, eram.
In ziua aceea Marie gatea si Philippe umbla cu o craticioara printre cele cateva mese si punea in farfuriile celor care mai cereau un supliment.
In ziua urmatoare, Philippe striga din bucatarie, de se auzea pana in strada: “Vite, vite, Marie, le coq au vin de Pierre-Yves est pret!”, iar Marie alerga cu farfuriile prin restaurant vorbind in acelasi timp cu trei francezi pofticiosi. Nu mica mi-a fost mirarea cand, a doua zi, il vad pe Philippe venind direct la mine cand am intrat acolo: “A, Georges, monsieur le roumain, comment ca va? Tres heureux de vous voir de nouveau chez nous, je crois que Marie a un petit gateau specialement pour vous, c’est de notre part!”.
Citeste continuarea articolului Un restaurant pe saptamana: Die Deutsche Kneipe ii face in ciuda lui Mencinicopschi »
