Pasaportul este cea mai importanta "parola" pentru a deschide poarta calatoriilor in lume, de care ne bucuram mai mult sau mai putin in functie de tara in care suntem cetateni. Iata, deci, care sunt cele mai puternice pasapoarte din lume si pe ce loc se afla Romania, la numarul de tari care pot fi vizitate fara viza de intrare.

Indexul celor mai puternice pasapoarte din lume a fost realizat de o companie de consultanta financiara, Henley and Partners, dupa numarul de tari in care pot intra cetatenii unei anumite tari fara sa aplice si fara sa plateasca pentru viza.

Loc Tara de origine Numar tari vizitate fara viza
1 Germania 177
2 Suedia 176
3 Finlanda, Franta, Italia, Spania, Marea Britanie 175
4 Belgia, Danemarca, Olanda, SUA 174
5 Austria, Japonia, Singapore 173
6 Canada, Irlanda, Coreea de Sud, Luxemburg, Norvegia, Portugalia, Elvetia 172
7 Grecia, Noua Zeelanda 171
8 Australia 169
9 Malta 168
10

Ungaria, Cehia, Islanda

167

Cate tari pot vizita romanii fara viza

Romania se afla pe locul 21 in indexul celor mai puternice pasapoarte. Astfel, romanii cu pasaport pot vizita 153 de tari din intreaga lume fara sa aplice in prealabil pentru o viza de intrare. Printre tarile care poti fi vizitate cu pasaport (exclus carte de identitate/buletin) si fara viza sunt: Argentina, Armenia, Bahamas, Brazilia, Emiratele Arabe Unite (Dubai, Abu Dhabi), Filipine, Israel, Japonia, Kosovo, Maldive, Malaezia, Maroc, Mauritius, Muntenegru, Ucraina, Seychelles, Singapore, Tanzania, Tunisia, Turcia si, bineinteles, tarile si insulele din America Centrala.

Atentie, insa, intrarea in tarile enumerate mai sus este valabila pentru o perioada limitata de timp, intre 30 si 90 de zile, in functie de tara, cu un pasaport valabil cel putin 6 luni de la data parasirii destinatiei (in unele cazuri este acceptat si cel temporar). Va recomandam sa consultati site-ul Ministerului Afacerilor Externe atunci cand vreti sa calatoriti in afara Romaniei.

In unele tari, cum ar fi Thailanda, Sri Lanka, Egipt, viza poate fi obtinuta la sosire pe aeroport si/sau online, in schimbul unei taxe, pentru o perioada de vizita limitata, intre 15 si 30 zile, in functie de tara. Pentru alte tari, viza poate fi obtinuta doar de la ambasada sau consulat, in urma unei aplicatii (viza pentru Rusia) sau a aplicatiei si interviului (viza pentru SUA).

Cat costa eliberarea unui pasaport romanesc

Statul roman elibereaza pasapoarte simple electronice si pasapoarte simple temporare. Pasaportul simplu electronic este valabil 5 ani (pentru persoanele peste 12 ani), costa 284 lei (261 lei costul pasaportului + 22 lei taxa de eliberare, ambele taxe pot fi achitate la CEC Bank), potrivit Directiei Generale de Pasapoarte, si este acordat in 14 zile calendaristice. Pasaportul temporar simplu este valabil 1 an de zile, costa 219 lei (97 lei costul pasaportului + 22 lei taxa de eliberare +100 lei costul suplimentar pentru obtinerea rapida) si este eliberat in maximum doua ore de la depunerea actelor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri