Cu toate ca piata de servicii si solutii IT a fost mai putin afectata de scaderea economiei, au existat si in acest domeniu restructurari, iar in acele cazuri exista persoane care accepta sa negocieze si salarii la jumatate fata de cele pe care le aveau inainte, a declarat pentru Wall-Street Eugen Gane, directorul de resurse umane al IBM Romania, filiala locala a celui mai mare furnizor global de servicii IT.

Compania continua sa faca angajari pentru sediile pe care le are la Bucuresti si Timisoara si pentru centrele de servicii din Bucuresti si de la Brasov, insa oficialul IBM nu a precizat cate persoane vor mai fi recrutate in urmatoarea perioada si nici cati angajati are furnizorul de servicii IT in prezent.

Potrivit datelor de la Ministerul de Finante, IBM Romania avea anul trecut in jur de 550 de angajati, insa acestia sunt doar o parte din personalul companiei, potrivit informatiilor aparute pana acum in presa numarul de salariati ai IBM fiind in jurul a 1300-1500 de oameni.

Furnizorul de servicii IT este interesat sa angajeze dezvoltatori de aplicatii, manageri de proiecte, dar si analisti de business.

“Cand avem o pozitie deschisa, primim mult mai multe aplicatii decat inainte, iar foarte multe sunt acolo unde piata a inregistrat o scadere importanta, in special pe zona de dezvoltare de software pentru piata locala. Pe de alta parte, piata internationala s-a orientat catre solutii mai ieftine, de exemplu, companii din Germania au renuntat sa mai apeleze la specialisti locali cu experienta de 20 de ani in domeniu si s-au orientat catre romani, care au mai putin experienta, dar sunt mai ieftini”, explica Gane.

Cu toate ca piata de IT a fost mai putin afectata de criza, pretentiile celor care isi doresc sa se angajeze au scazut, iar in unele cazuri exista persoane care nu au mai lucrat de mult timp si care accepta sa negocieze si salarii la jumatate fata de cat castigau anterior.

In industria de IT si telecomunicatii lucreaza circa 90.000 de persoane, iar potrivit Institutului National de Statistica in luna iunie a acestui an, un specialist in IT avea un salariu lunar net de 3.007 lei. In general, salariul net lunar mediu pentru un junior in IT&C incepe de la in jur de 500 de euro.

Eugen Gane spune ca desi pe segmentul de entry level se observa o schimbare a cerintelor potentialilor angajati, inca mai sunt tineri fara prea multa experienta care isi doresc un salariu de 800-1.000 de euro.

De obicei, IBM Romania recruteaza studenti pe care ii formeaza sau angajati ai altor companii care au cel putin doi ani de experienta in domeniu.

In aceasta vara compania a selectat peste 50 de studenti pentru doua luni de internship platit, majoritatea acestor tineri ramanand in companie.

IBM Romania are doua sedii, dintre care unul la Bucuresti si unul la Timisoara, trei centre internationale dintre care doua la Bucuresti si unul la Brasov si inca un centru de inovatie in Capitala.

Anul trecut compania a avut afaceri de aproximativ 51,1 milioane de euro si un profit net de 8,8 milioane de euro, conform Ministerului de Finante.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri