A ramas singurul strain din Adama, companie pe care o conduce intr-o perioada deloc facila. Insa lui Andreas Holler ii plac provocarile si are o cultura a esecului foarte sanatoasa. Rolul sau de manager este in viziunea sa acela de a acorda incredere oamenilor din echipa, de a-i delega pentru ca experienta de viata este cel mai bun MBA.
L-am intalnit pe Andreas Holler la pranz in restraurantul Osho Steak din cartierul Primaverii din Capitala, unul dintre localurile preferate ale managerului austriac. Intr-un mediu prietenos, care parca te imbie la vorba, Holler imi povesteste cate ceva despre inceputurile sale in imobiliare si despre prima experienta de business in Romania, ca furnizor de prosoape pentru Mobexpert. In timpul discutiei cunosc o persoana comunicativa, cu o cultura a esecului bine pusa la punct, un om dornic de noi provocari si care inca din adolescenta si-a dorit sa traiasca intr-un mediu cosmopolit.

Andreas Holler, membru al boardului executiv al Adama, nu are o misiune usoara, dar isi asuma rolul calm caracteristic austriecilor. Si-a format deja o echipa de manageri romani, alaturi de care va coordona activitatea firmei, pe baza unui plan care include noi investitii in 2013.

Atragerea talentelor din Romania este o prioritate in cadrul companiei dupa preluarea de catre austriecii de la Immofinanz de la proprietarii israelieni. “Am incercat ca in toate pozitiile cheie sa punem romani la Adama”, povesteste managerul.

Cum este ca sef, mai ales ca stilul austriac este diferit de cel latin si cum vede evolutia sa ca manager? Cresterea ca manager vine o data cu invatarea, cu educatia, in opinia sefului Adama. “Am plecat la un moment dat la un job in Munchen intr-un start-up. M-am intors dupa doi ani ca CFO la acea firma in Viena. Eram inca foarte tanar, iar multi m-au intrebat daca nu a fost timp pierdut. In acea perioada am stat la masa cu mari manageri, am colectat multa experienta, am avut responsabilitati. A fost cel mai bun MBA si nu poti plati nicio facultate pentru asa ceva. O alta modalitate prin care cresti sunt greselile, am invatat mai mult din ce nu a mers decat din ce a functionat bine. Cand trimiti 50 lei si primesti 100 lei inapoi e usor. Cand trimiti 50 de lei si acesti 50 nu mai vin, aici este provocarea. Oamenii cresc mai mult atunci cand lucrurile nu merg. Daca te pun pe un cal si cazi, iar apoi trebuie sa aleg din noi pe cineva care sa calareasca te vor alege tot pe tine pentru ca tu stii deja sa cazi. Chiar si intr-o echipa exista esecuri determinate de lipsa de experienta. Trebuie, totusi, sa inveti sa te bazezi pe oameni, sa ii delegi, sa le acorzi incredere, pentru ca aceasta incredere ii va responsabiliza”, povesteste Holler.

Ne apucam sa consultam meniul si comandam. Intre timp, ii spun chelnerului in romana sa ne mai aduca un scaun. Ma scuz fata de Andreas, insa el imi spune ca intelege partial limba romana. “Nu inteleg inca limbajul mai sofisticat, insa sunt pe drumul cel bun. Am luat lectii de romana intensiv circa o luna”, povesteste Holler, care adauga ca in ultima perioada lectiile s-au mai rarit din lipsa de timp. “Inteleg contractele”, spune zambind Holler, care marturiseste ca limba romana nu i se pare atat de grea dupa ce a studiat 8 ani de latina si vorbeste fluent franceza. “Avand in vedere aceasta baza, 50% din romana este usoara, iar acest 50% iti da un start bun".

In imobiliare, din intamplare


Cum a ajuns Holler sa lucreze in imobiliare? “A fost o intamplare. Lucram pentru o companie de private equity care investea in estul Europei, cumparau companii in regiune. Intamplarea a facut ca una dintre aceste companii sa aiba multe active imobiliare, cum ar fi fabrici. Asa am ajuns sa ma ocup de zona asta. Ne-am gandit sa facem un street mall in loc de fabrica, am facut un joint-venture cu un dezvoltator. A fost un succes si am inceput sa facem mai mult. Asta se intampla in jurul anilor 2000. Apoi m-am focusat pe real estate”, isi aminteste managerul.



Andreas Holler are o istorie chiar mai indelungata cu industria, insa nu pe zona de dezvoltare, el lucrand in zona de structuri de finantare.

Primul job a fost chiar dupa studii, cand s-a intors in Austria (a urmat o universitate in SUA-n.r.). Atunci a luat contact pentru prima data si cu Romania.

“Am lucrat pentru cateva companii in acea vara, iar unul dintre oamenii de acolo a ajuns CEO la o companie de textile cu fabrici in mai multe tari si m-a luat sa lucrez ca asistent al sau. Era vorba de un producator de textile cu fabrici in mai multe tari, iar finisarile se faceau in Timisoara. Mai tarziu am ajuns director de marketing. La acea data nimeni nu dorea sa lucreze pe pietele din estul Europei pentru ca se considera ca nu ai cum sa faci bani aici. In aceasta perioada am intalnit pe cineva care era buyer pentru Mobexpert, iar compania pentru care lucram a ajuns furnizor al Mobexpert”, povesteste Holler.

O prima experienta de business in Romania, vanzand prosoape celor de la Mobexpert

Cum a fost prima experienta de business cu Romania? Holler imi povesteste entuziasmat primele impresii din Romania. Cum s-a intalnit cu Dan Sucu, povestea afacerii Mobexpert, dar si cum i-a explicat angajatului care facea achizitiile pentru Mobexpert ca trebuie sa cumpere prosoape de toate marimile si culorile.

“M-a sunat cel responsabil de achizitii dupa cateva saptamani sa imi spuna ca s-au vandut toate prosoapele mici. Se pare ca a venit proprietarul unui restaurant chinezesc si le-a luat tot stocul, fiind singurul magazine din Romania unde se gaseau”, isi aminteste Holler, care a adaugat ca “eram cu 30-40% mai scump decat concurenta, dar era si calitatea acolo. Am avut partenerul potrivit de afaceri in Romania”, a mai spus seful companiei Adama, care marturiseste ca ii place foarte mult Bucurestiul.

“Aici nu este totul la fel, linear, sunt mai multe provocari. Este diferit, mai latin decat orice alta tara din CEE. Poate ca abordarea latina nu este cea mai eficienta, dar este o provocare sa gaseste cea mai eficienta abordare aici. Sigur, in Romania nu este inca totul pus la punct. Personal cred ca este o mare risipa de resurse: resurse naturale, talent, intellect. Aceasta tara are toate resursele pentru a avea success, problema este managementul, pana acum managerii tarii nu au fost eficienti”, considera Holler.

Despre perspectivele economice pe termen scurt, Holler spune ca in Romania nu vom vedea diferente majore in acest an, dar psihologic va exista un trend pozitiv.

Unele restaurante de lux din Romania, mai scumpe ca in Viena

A facut latina inca din copilarie, profitand de meditatorul surorii sale, a urmat o scoala franceza si a plecat la universitate in SUA. Cum de a luat aceasta decizie? “Intotdeauna am vrut ca adolescent sa plec din Austria. Pentru mine nu era prea cosmopolita. In ultimii 20-25 de ani Austria a devenit foarte international, multi straini locuiesc acolo, dar in accea vreme nu era la fel, aceasta peste motivul pentru care am urmat cursurile unei universitatii din SUA”, povesteste Holler, care a adaugat insa ca in Viena este una dintre cele mai bune calitati ale vietii din lume.

Cum sunt preturile in Viena fata de Bucuresti? Este un oras mai scump decat Bucurestiul, insa in acelasi timp unele localuri de lux din Capitale sunt mai costisitoare decat cele similar din Viena.

“Am fost intr-un restaurant de lux din Bucuresti, cel mai ieftin preparat era 60 de euro. In Viena este scump la un pret de 30 de euro. Acolo nu ai potentiali clienti care sa plateasca o astfel de suma”, a mai spus Andreas Holler.

“Citeam recent despre turisti din Romania. Am vazut ca vin in special din SUA, Franta, Israel, Spania si Italia. Austriecii si germanii vin mai mult pentru business, insa dupa ce ajung aici sunt placut impresionati, ceea ce arata ca marketingul si managementul Romaniei nu este bun. La nivel international lumea nu se asteapta ca Romania sa fie o tara draguta, insa aici sunt surprinsi de locuri deosebite ca Sinaia, Brasov, Delta Dunarii. Exista in Bucuresti restaurant si cluburi de noapte cum nu exista in Germania sau Austria”, a mai spus Holler.

Cu aceasta ocazie realizam ca a trecut aproape o ora si inca nu am comandat, asa ca facem o mica pauza in conversatie pentru a-l chema pe chelner si a cere ceva de mancare, un meniu cu o supa gulas si o salata.

Cum se distreza in Romania seful Adama? Ii place sa joace tenis, iar ce ceva vreme a reinceput sa se duca la sala la 7 dimineata. In urma cu cateva luni a fost si in echipa de baschet a Adama intr-un campionat corporate.

“Am jucat in echipa de baschet a scolii in Austria, la universitate in SUA, insa, nu am intrat in echipa de baschet, asa ca am fost in cea de ski. In Austria eram un schior ok si un foarte bun jucator de baschet, in America eram mediocru la baschet si un schior foarte bun. In Austria nu as fi fost niciodata in echipa de ski”, povesteste amuzat Holler.

“Am fost singurul strain din echipa Immofinanz de baschet. Nu am jucat pe post de capitan. Le-am spus tuturor ca in acest scenariu nu eu sunt seful, iar asta m-a ajutat sa vad oamenii dintr-o cu totul alta perspectiva”, a declarat Holler.


Fotografii de Mircea Dragos
Nota de plata




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri