Tarile care folosesc frecvent plata electronica, precum Marea Britanie si Olanda, au procente mai mici de economie subterana decat statele cu niveluri scazute ale folosirii platii electronice, precum Bulgaria si Romania, potrivit unui studiu publicat joi de firma de consultanta AT Kearney.
Romania era in 2005 pe locul 4 in cadrul Uniunii Europene dupa ponderea economiei subterane, care reprezenta peste o treime (35,4%) din produsul intern brut (PIB), potrivit studiului AT Kearney.

Astfel, in 2005, la o valoare a produsului intern brut de 79,587 miliarde euro, economia subterana era estimata la 28,174 miliarde euro, arata studiul realizat de AT Kearney si profesorul Fridriech Schneider, expert in problematica economiei netaxate, care ia in calcul toate cele 27 de state membre ale UE, precum si Croatia, Norvegia, Elvetia si Turcia.

Economia subterana este formata din ansamblul activitatilor legale care sunt desfasurate evitand anumite reglementari. Aceasta are doua componente, respectiv munca nedeclarata - care reprezinta doua treimi din total - si declararea unor niveluri mai mici privind afacerile sau salariile platite.

Cele mai mari procente din PIB reprezentate de economia subterana erau in urma cu patru ani in Letonia (39,4%), Estonia (38,2%), si Bulgaria (36,5%), in timp ce statele care controlau cel mai bine acest fenomen erau Austria, in care economia subterana reprezenta numai 9,3% din PIB, si Marea Britanie, cu 10,3% din PIB.

In valori absolute, pe primele locuri se situau Italia, cu o economie subterana de 348,5 miliarde euro, Germania (345,7 miliarde euro) si Franta (227,8 miliarde euro), acestea fiind insa si printre cele mai mari economii ale continentului.

"La o valoare estimata de 2.000 de miliarde euro, economia subterana din Europa este semnificativa, mergand de la 10% din produsul intern brut in Marea Britanie pana la aproape 40% in unele tari din Europa Centrala si de Est. Guvernele si-au stabilit obiective clare de reducere a acestui tip de activitate, dar, din diverse motive, gasirea unei solutii nu e o sarcina usoara", se mai arata in studiul realizat de AT Kearney.

In studiu se evidentiaza ca principalii factori care influenteaza volumul economiei subterane sunt realizarea unor economii prin neplata tuturor taxelor, absenta sentimentului de vinovatie, precum si riscul scazut de detectare a celor care evita legea.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri