Ministrul Economiei a promis sambata reprezentantilor sindicatelor si patronatelor din industria chimica si petrochimica eleborarea unui protocol pentru sprijinirea activitatii combinatelor, dar si alte masuri, astfel incat sa fie evitata disponibilizarea a cel putin 6.000 de salariati din sector.
"Cel putin 6.000 de salariati ar urma sa fie disponibilizati de la 1 februarie din combinatele chimice daca nu se vor lua masuri urgente pentru sprijinirea acestora, plus ca ar putea avea loc si alte disponibilizari din industria pe orizontala", a declarat, citat de NewsIn, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie (FSCP), Achile Dutu, prezent la discutiile cu ministrul Economiei.

Una dintre decizii ar putea viza modificarea prevederilor legale ce obliga combinatele sa achizitioneze cel putin 50% din gazele naturale necesare producerii ingrasamintelor chimice din import, a precizat Dutu.

Reprezentantii combinatelor petrochimice sustin ca activitatea combinatelor a fost oprita la sfarsitul anului trecut intrucat pretul de vanzare al ingrasamintelor chimice a ajuns sa fie mai mic decat cel al gazelor naturale necesare producerii acestora.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, s-a intalnit sambata cu reprezentanti ai sindicatelor si patronatului din industria chimica si petrochimica.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri