In luna august a anului trecut, hotelul Vega din Mamaia a fost redeschis dupa o investitie de 13 milioane euro. La aproape un an de la inaugurare, unitatea de cinci stele are un grad de ocupare de 100% pe timp de weekend si tinteste afaceri de 3 milioane euro in 2009.
Desi tarifele nu sunt deloc scazute, iar turistii straini care candva populau litoralul romanesc lipsesc cu desavarsire, hotelurile luxoase de pe litoral nu duc lipsa de clienti in timpul sezonului estival. “In iunie am avut un grad de ocupare de 58%, desi ne targetasem 46%, iar pana la sfarsitul lui iulie vrem sa ajungem la cel putin 60%”, declara Gheorghe Enciu, directorul executiv al hotelului Vega, care mentioneaza ca majoritatea clientilor pe care ii gazduiesc sunt romani cu un venit peste medie, in mare parte familisti.

Hotelul constantean de cinci stele, situat in partea de nord a statiunii Mamaia, are o capacitate de 125 de spatii de cazare dispuse pe 8 nivele, dintre care 98 de camere duble si 21 de apartamente. Locatia mai beneficiaza de restaurantul Akolade cu o capacitate de 250 de locuri in interior si 140 pe terasa, un lounge cu o capacitate de 50 de locuri in interior si 50 pe terasa, un cinema bar cu 40 de locuri, o gelaterie cu o capacitate de 50 de locuri, o piscina si plaja privata.

“O camera dubla cu demipensiune costa intre 700 si 1.000 de lei in timpul zilelor lucratoare si poate ajunge si pana la 1.500 lei la sfarsitul saptamanii, pentru ca nu incurajam turismul de weekend, ci sejururile”, declara directorul unitatii din Mamaia, care afirma ca intretinerea unei camere costa intre 150-180 lei/zi.

Daca majoritatea locatiilor de pe litoral au o functionare sezoniera, in perioada mai- octombrie, adresandu-se doare segmentului de leisure, Vega a decis sa functioneze pe toata perioada anului, in extra-sezon targetand turismul de conferinta. ”Avem o sala de conferinte cu o capacitate de pana la 227 de locuri cu ultimele dotari tehnice. In lunile extra-sezon gradul de ocupare este de circa 20%”, a mai declarat Enciu.

Pentru a iesi pe profit, hotelul constantean are nevoie de un grad de ocupare in 2009 de minimum 42%. “Pentru a putea acoperi rata la imprumutul de 10 milioane euro pe care l-am facut pentru renovarea hotelului, salariile si intretinerea hotelului avem nevoie de un grad mediu de ocupare de cel putin 42% anul acesta. Daca va fi mai mare, atunci vom iesi pe profit”, afirma Enciu.

Hotelul are in prezent 170 de angajati pe care ii pastreaza pe toata perioada anului. “La sfarsitul sezonului de anul trecut m-am dus la proprietarul hotelului (n.r. Gabriel Comanescu) cu o reducere a organigramei de 40%, insa acesta a refuzat acest lucru si a decis sa continuam in aceeasi echipa”, mai spune reprezentantul Vega, care adauga ca si in contextul economic actual angajatii hotelului au beneficiat de o majorare a salariilor de 12%-15%, in luna mai.

Inainte de preluarea de catre Vega Turism, hotelul, deschis in 1978, era clasificat la 3 stele, iar valoarea tranzactiei a fost de 2,5 milioane de euro. Pentru modernizare si renovare, operatorul hotelier a imprumutat suma de 10 milioane de euro de la Piraeus Bank Romania, investitia totala depasind cifra de 13 milioane euro pe care si-a propus sa o amortizeze in 10 ani.

Compania Vega Turism mai are in portofoliu clubul Casa cu Lei din Eforie Nord si administreaza plaja Vega din anul 2006.

Grupul Upetrom, din care face parte si Vega Turism, are capital integral romanesc si activeaza in sectorul forajului marin si al echipamentelor pentru industria petroliera.

In afara de hotelul Vega statiunea Mamaia mai beneficiaza de inca trei hoteluri de cinci stele: Palm Beach, Mamaia si Grand Hotel Rex.





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri