Companiile, bancile sau societatile de investitii financiare in care sunt actionari si sefii Bancii Nationale a Romaniei au mers bine in 2010, desi economia inca se chinuia sa iasa din recesiune. Afacerile cu vin ale lui Mugur Isarescu au crescut cu peste 50%, iar bancile la care este actionar Nicolae Danila au continuat sa raporteze profituri.
Afacerile cu vin derulate de Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, prin intermediul companiei Mar SRL au crescut cu 55% in 2010, pana la 1,16 milioane de lei, potrivit datelor raportate la Ministerul Finantelor Publice. Firma la care este actionar Isarescu a reusit sa isi dubleze afacerile in perioada 2008 - 2010, cifra de afaceri urcand de la 520.890 lei in 2008 la 1.168.011 lei in 2010.

Mar SRL, compania la care guvernatorul BNR detine 70% din partile sociale, a realizat anul trecut un profit de 619.366 lei, cu 140% mai mare fata de castigul obtinut in 2009. Restul de 30% din partile sociale ale companiei sunt detinute de sotia sa, Elena Isarescu.

De asemenea, numarul de angajati pe care ii are Mugur Isarescu la firma sa de vinuri s-a dublat in 2010, pe site-ul MFP fiind precizati 10 salariati.

Guvernatorul BNR mai detine si un numar de 40 de actiuni la Lafarge Ciment Romania, companie care in 2010 a raportat un profit de 234,25 milioane de lei (55,76 milioane de euro).

Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, este actionar doar la compania Pompe Aversa SA, unde detine doar 40 de actiuni cu o valoare de 100 de lei, potrivit declaratiei de interese publicate pe site-ul BNR. Nici Cristian Popa, viceguvernator in cadrul bancii centrale, nu este implicat semnificativ in actionariatul altor firme. Popa detine actiuni in valoare de 100 de lei la firma Navol SA din Oltenita, judetul Calarasi.

In schimb, Bogdan Olteanu, cel mai tanar viceguvernator din actuala conducere, are actiuni in valoare de 1.500 de lei la banca UniCredit Tiriac SA si detine 30% din firma SC Health Consulting SRL, conform declaratiei de interese. A doua companie in care este implicat Bogdan Olteanu nu a mai raportat rezultatele financiare la Ministerul Finantelor din 2008, an in care inregistrase un profit de circa 33.000 lei.

Nicolae Danila, actual membru in Consiliul de Administratie al BNR si fostul presedinte executiv al Bancii Comerciale Romane, este actionar la numeroase companii si banci listate la Bursa de Valori Bucuresti. Danila este cunoscut ca fiind cel mai bogat bancher roman.

Fostul bancher detine pachete de actiuni la Erste Bank, BCR, BRD, Banca Transilvania sau Banca Comerciala Carpatica, ultima dintre aceste banci fiind pe pierderi. Valoarea pachetului de 167.200 de actiuni Erste Bank aflate in posesia bancherului este de 5,66 milioane de euro.

Danila mai are in portofoliu si pachete mici de actiuni la SIF Banat-Crisana (10.223 de actiuni), SIF Moldova (10.686 de actiuni), Oltchim (21.000 de actiuni), Turbomecanica (60.000 de actiuni) sau la cea mai mare companie din Romania, OMV Petrom (unde detine 250.000 de actiuni in valoare de 100.000 de lei).


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri