Ici et la

Am ramas pur si simplu perplex cand am intrat prima data inauntru, desi fusesem bine “avertizat” de imaginea lui din exterior. Restaurantul e pe Mendeleev, chiar de unde incepe strada din Piata Romana, langa faimoasa covrigarie de pe vremea lui Ceausescu (daca nu si de mai inainte). E prima – cea de la strada – dintr-un sir de case vechi fara etaj, lipite una de alta in faimosul "stil vagon".

Nu e una dintre acelea care vor ajunge in albumele cu vechiul Bucuresti, insa poti sa-i gasesti mult farmec daca esti intr-o stare de spirit potrivita. Primul lucru care te socheaza cand ajungi in fata casei este magaria, marea magarie pe care a facut-o cineva de la Primarie care a dat proprietarului (sper ca nu Philippe Dupre a cerut-o, ca nu mai calc pe acolo daca aflu asa ceva) certificatul de urbanism si permisul de construire ca sa faca un geamlac de sticla care acopera toata fatada, pana la acoperis. “Decorurile” de pe geamlac te socheaza abia la iesire, cand ajungi sa-ti dai seama ce a vrut sa “comunice” Mr. Dupre cu ele. O sa revin asupra subiectului.

Daca nu esti indian, ca sa auzi despre Karishma din surse avizate, risti sa treci de multe ori prin fata lui fara sa iti dai seama ca acolo e un restaurant care e deschis de mai mult de 5 ani. Nici de la cunoscuti nu ai multe sanse sa afli despre el, pentru ca am auzit ca aproape toti clientii sunt indieni, care nu au nevoie sa umble cu Maaloxul in buzunar, ca noi.

Nu mi-am dat seama daca si-au pus in minte sa atraga mai mult romani sau mai mult pe cei din comunitatile asiatice, asa cum am vazut mai peste tot in strainatate, unde mancarea traditionala (chinezeasca, vietnameza, thailandeza etc.) facuta special pentru europeni e foarte diferita de cea preparata pentru ai lor. Mi-au spus ca in limba lor Karishma inseamna miracol si ca restaurantul e al domnului Raj. Se pare ca toti angajatii sunt indieni, de la bucatari la ospatari si, cel putin cei din sala, nu vorbesc deloc limba romana.

Restaurantul e mic, intr-o casa veche, evident, are o singura sala, cu o terasa frumoasa cu multe flori, direct in strada, cum se face in zona. E curat, destul de placut amenajat, cu “concept” (adica unitar si coerent), cu mult lemn si cu o biblioteca cu carti adevarate, nu numai cu cotoare, cum am mai vazut in alte locuri.

Pacat doar ca au facut-o gri, e ultima culoare pe care ar asocia-o cineva cu o biblioteca. Daca stai cu fata spre strada si te uiti la trecatorii cu pantaloni scurti si cu harti in mana, chiar te simti ca in vacanta si iti vine sa ramai mai mult decat iti planificasesi la inceput. Adica e bine.