Primul constructor auto rus, Avtovaz, la care Renault detine 25% din actiuni, va intra in incetare de plati daca nu va reusi sa-si restructureze datoria, a avertizat vicepresedintele grupului responsabil cu finantele, Oleg Lobanov, citat de agentiile ruse de presa, potrivit AFP.
"Avtovaz examineaza cateva variante de restructurare a datoriei. (...) Daca acestea esueaza, nu ne va ramane alta alegere", a spus Lobanov, intrebat despre riscul de incetare de plati, in timpul unei conferinte la sediul Avtovaz.
Grupul rus are in vedere, de altfel, reducerea a 21.800 de locuri de munca pana in 2012, a adaugat presedintele Avtovaz, Igor Komarov, revizuind in scadere cifra de 27.600 de concedieri anuntata initial, anunta NewsIn.
Cateva sute de persoane au manifestat sambata la Togliatti, localitate aflata la 1.000 de kilometri sud-est de Moscova, unde se afla sediul constructorului rus de automobile, protestand fata de un plan de restructurare si reducere a locurilor de munca.
Citeste continuarea articolului Avtovaz ar putea intra in incetare de plata a salariilor din cauza datoriilor »

