Producatorul romanesc de energie Termoelectrica si grupurile energetice E.ON (Germania) si Enel (Italia) vor incepe in primul trimestru din 2012 constructia termocentralei de 800 MW de la Braila, cu doi ani mai tarziu decat a fost anuntat initial, proiectul ridicandu-se la 1,2 mld. euro.
"Estimam ca infiintarea companiei de proiect se va realiza in trimestrul IV din acest an si ca inceperea lucrarilor se va face in trimestrul I din anul 2012", a declarat directorul general al Termoelectrica, Constantin Ioanitescu, citat de NewsIn.

Directorul executiv al E.ON Kraftwerke, Dr. Ingo Luge, spunea in iunie 2008 ca lucrarile de constructie vor incepe in 2010 si vor dura patru-cinci ani. La randul sau, directorul general al E.ON Romania, Frank Hajdinjak, estima in decembrie 2009 ca proiectul va necesita investitii de 1,2 miliarde euro.

De asemenea, dupa infiintarea companiei de proiect, vor fi negociate actele constitutive si apoi compania nou-infiintata va fi inregistrata la Registrul Comertului. In cadrul societatii mixte, Termoelectrica va contribui cu activele curente de la centrala Braila, iar consortiul format din E.ON si Enel va contribui cu banii necesari investitiei.

Termoelectrica si consortiul format din E.ON Kraftwerke GmbH si Enel au semnat la 18 iunie 2008 Memorandumul de Intelegere pentru construirea termocentralei de tip greenfield de la Braila.

De asemenea, Grupul CEZ din Cehia, impreuna cu Electrocentrale Galati si Termoelectrica au semnat la 20 noiembrie 2008 Memorandumul de Intelegere pentru proiectul termocentralei de la Galati, de pana in 400 MW, proiect estimat la circa 400 milioane euro. Directorul general al CEZ Romania, Jan Veskrna, spunea la inceputul lunii martie din acest an ca si constructia termocentralei de la Galati de 400 MW ar putea incepe tot in 2012.

Proiectele sunt foare importante pentru Termoelectrica, avand in vedere ca 70% din capacitatile de productie ale companiei au o vechime de 25-30 de ani.

Termoelectrica este producatorul de stat de energie electrica si termica prin arderea combustibililor fosili (carbuni) si hidrocarburi (gaze naturale si pacura). Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri.

Compania are patru sucursale (Sucursala Electrocentrale Borzesti, SE Braila, SE Doicesti si SE Paroseni) si sapte filiale (Termoservurile Braila, Borzesti, Doicesti, Paroseni, Electrocentrale Bucuresti, Electrocentrale Galati si Electrocentrale Deva).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri