Controversatul om de afaceri Bogdan Buzăianu, odinioară unul dintre cei mai importanți oameni din sectorul energiei din România, renumit drept ”cel mai mare băiat deștept”, are acum cetățenie dominicană, arată o investigație internațională. Recent, el a scăpat și de orice bătăi de cap legate de dosarul Hidroelectrica, ca urmare a prescripției, astfe că nu a fost niciodată condamnat pentru nimic în România. Totuși, a renunțat acum ani buni la cetățenia țării sale natale. Dacă ați uitat povestea acestui om de afaceri și rolul său în insolvența Hidroelectrica, vi le reamintim.

Numele lui Buzăianu se găsește pe o lungă listă a persoanelor naturalizate în Dominica, listă alcătuită de ONG-ul Government Accountability Project și de OCCRP - Organized Crime and Corruption Reporting Project, o rețea internațională de jurnaliști. Site-ul elvețian de investigații Heidi News, parte din această rețea, l-a identificat pe Buzăianu, dat fiind că acesta are cetățenie elvețiană (a renunțat la cea română) și a trăit ani buni în țara cantoanelor.

Uzină de bitcoin în Africa

”Cu capul chel, un surâs de animal de pradă și un ceas mare pe mână, Nicolae Bogdan Buzăianu este omul de afaceri româno-elvețian cu o mie de vieți. E suspectat că a fost implicat în vânzarea a peste 300.000 de tone de lemn prețios tăiat ilegal în Casamance, Senegal, între 2014 și 2017, destinat pieței din China. Ca apropiat al fostului dictator al Gambiei Yaya Jammeh, acum este acuzat de ONG-ul trial din Geneva de «jaf» și «crime de război»”, scrie Heidi News. ”S-ar fi apropiat și de președintele centrafrican Archange Touadera și ar fi activ în domeniul crypto la Bangui”.

Mai precis, potrivit presei africane, Buzăianu i-ar fi propus în primăvara acestui an președintelui Republicii Centrafricane să deschidă o ”uzină de bitcoin” în țara sa. Regimul luiu Touadera este pe marginea prăpastie, din cauză că PIB-ul țării s-a prăbușit iar Franța și-a retras sprijinul. Președintele a reușit să se mențină la putere doar grație lui Putin, care i-a finanțat cea mai recentă campanie electorală și i-a trimis în ajutor mercenarii Wagner, cu ajutorul cărora a câștigat un referendum prin care și-a mărit prerogativele. Touadera s-a și întâlnit recent cu liderul de la Kremlin, căruia i-a mulțumit pentru susținerea împotriva ”teroriștilor” - adică rebelii care se opun regimului său autoritar.

FOTO: https://nicolaebogdanbuzaianu.wordpress.com/

Buzăianu, Hidroelectrica și Udrea

Conform decretului de naturalizare, Buzăianu ar avea cetățenia Dominicăi încă din 2009 – adică din perioada când era cel mai faimos dintre ”băieții deștepți din energie”. Avocatul său din Elveția a negat însă acest lucru, la solicitarea presei.

În acei ani, companiile controlate de Buzăianu, cea mai faimoasă fiind Energy Holding, au încheiat contracte cu Hidroelectrica prin care cumpăra ieftin cea mai mare parte a producție de energie electrică a companiei și o vindea scump. Hidroelectrica a ajuns astfel în insolvență din cauză că a vândut practic în pierdere, ba chiar, într-o perioadă de secetă, a fost obligată să cumpere energie scumpă de la termocentrale pentru a-și îndeplini obligațiile din contract. Astfel, potrivit raportului administratorului judiciar, Remus Borza, între 2006 și 2012 Hidroelectrica a încheiat contracte bilaterale care au generat pierderi totale de 1,1 miliarde de euro. Doar contractul cu Energy Holding a produs companiei pierderi de 1,4 miliarde de lei.

Mai mult, după ce administratorul judiciar a scăpat de contractele păguboase și compania își revenise, a reintrat în insolvență. Și asta deoarece companii în spatele cărora s-ar fi aflat tot Buzăianu au forțat la Curtea de Apel redeschiderea procedurii, prin recurs la măsura administratorului judiciar de a nu le recunoaste creanțe de 1,3 miliarde lei. Aceste creanțe reprezentau daune pentru denunțarea contractelor cu Hidroelectrica, potrivit explicațiilor lui Remus Borza.

Buzăianu, ”vinovatul de serviciu”?

Buzăianu s-a apărat însă, spunând că a fost victima atacurilor politicienilor. La o audiere în dosarul Hidroelectrica, în 2021, el afirma, potrivit Agerpres, că ”Astăzi, toţi avem probleme cu creşterea preţului la energie. Atunci, eram vinovatul de serviciu. Partidul de guvernământ lovea permanent în «băieţii deştepţi din Energie», pe motiv că ei cumpărau ieftin de la Hidroelectrica şi vindeau scump”.

El ar fi intervenit pe lângă Elena Udrea pentru a influența deciziile în domeniul energiei – dar procesul penal în dosarul Hidroelectrica a încetat anul acesta, ca urmare a prescrierii faptelor, în urma deciziei CCR. Totuși, chiar și fără să i se fi stabilit Elenei Udrea vinovăția și implicit condamnarea, Curtea de Apel București a dispus confiscarea de la fostul ministru a 3,4 milioane de euro, bani pe care Udrea i-ar fi primit în 2011 cu titlul de șpagă de la Bogdan Buzăianu.

Hidroelectrica a rămas cu paguba

Procurorii DNA susțin că în 2011 Elena Udrea ar fi acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care compania lui Buzăianu le încheiase cu Hidroelectrica.

Citeste si:

    ”Denunţarea unilaterală a contractului cu Hidroelectrica era o himeră. Se putea realiza foarte greu din punct de vedere juridic şi de aceea s-a şi recurs la varianta insolvenţei Hidroelectrica”, declara Buzăianu în 2021. ”Pe mine trebuiau să mă lase să funcţionez, să nu mai fiu atacat în media. Banii au fost daţi ca să mă lase să funcţionez în linişte [...] Sponsorizarea către PDL prin intermediul doamnei Udrea nu a avut legătură cu prelungirea contractelor de energie. Erau prelungite deja. Pe mine mă deranja doamna Udrea că vorbea non-stop la televiziuni lucruri total aiurea. Îmi pare rău, dar asta e adevărul. Spunea la televizor despre băieţii deştepţi din Energie, despre firme de apartament, ceea nu era adevărat.”

    Elena Udrea a negat orice legătură cu omul de afaceri; acesta a confirmat că a achitat o ”sponsorizare” pentru a scăpa de presiunile politice, dar că nu știe dacă banii au ajuns la Udrea sau la altcineva. Bogdan Buzăianu NU a fost niciodată condamnat. Dar nici Hidroelectrica nu a recuperat niciun leu din paguba estimată la un miliard de dolari.

    Citeste si:

      De ce Dominica?

      De ce a ales Buzăianu, la fel ca mulți alți oameni de afaceri, cetățenia Dominicăi? Potrivit OCCRP, mica țară din Caraibe, cu mai puțin de 75.000 de locuitori, își vinde practic cetățenia în schimbul unei plăți de 100.000 de dolari într-un cont al statului sau al unor investiții de cel puțin 200.000 de dolari. Pașaportul dominican este destul de puternic – se poate intra cu el fără viză în 130 de state, inclusiv în UE – iar o nouă cetățenie este utilă atunci când vrei să eviți un dosar penal sau să faci evaziune fiscală, de exemplu. Sau, pur și simplu, să te faci mai mult sau mai puțin nevăzut, sub o nouă identitate.

      Printre cei care au fost naturalizați în Dominica se află oficialul afgan Asadullah Khalid, acuzat de încălcări flagrante ale drepturilor omului, Sasi Milud Sasi Grada, unul dintre foștii oameni de încredere ai dictatorului libian Ghaddafi, dar și omul de afaceri irakian Hassan Naser Jaafar al-Lami, supranumit ”regele facturilor false” sau magnatul turc Yildirim Demiroren, mai cunoscut la noi ca fost președinte al clubului Beșiktaș. În total, 7.700 de persoane și-au cumpărat cetățenia Dominicăi, peste 10% din populația reală a țării.

      Sursa foto: Unsplash

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Justiție »


      Setari Cookie-uri