Dupa opt ani petrecuti la Intel Romania, unde a ocupat pozitia de business development manager, Irinel Burloiu (36 ani) a preluat la inceputul anului functia de director de marketing la eMag – “dupa multi ani intr-o corporatie multinationala intru acum intr-un mediu extrem de dinamic, unde deciziile se iau rapid”, spune el pentru Wall-Street.ro intr-un prim interviu acordat din noua sa functie.
Burloiu are la dispozitie anul acesta un buget de circa 2 milioane de euro pentru marketing, suma orientata catre trei directii majore – consolidarea brandului eMag (dupa rebrandingul ce a avut loc la finalul anului trecut), marketing de produs prin promovarea celor mai noi tehnologii disponibile spre vanzare si dezvoltarea de noi modele de business.
“Investim continuu in marketing. Targetul? Trebuie sa sustinem activ dezvoltarea business-ului pentru a atinge venituri de 150 de milioane de euro afaceri anul acesta”, a spus Irinel Burloiu care spera ca experienta Intel sa il ajute in acest sens, desi domeniul pe care a intrat la inceputul anului este unul unde deciziile se iau mult mai rapid si piata se modifica mai repede, totodata concurenta fiind mai mare.
Citeste continuarea articolului De la multinationala, la o companie unde deciziile se iau extrem de rapid »




