Imperiul imobiliar al reginei Elisabeta a II-a a supravietuit in cei 60 de ani de la incoronare suisurilor si coborasurilor din piata, inregistrand o crestere a veniturilor de 9.200%, de peste trei ori rata inflatiei, potrivit cotidianului Financial Times, conform Mediafax.
Marea Britanie sarbatoreste jubileul de diamant al reginei Elisabtea a II-a, reprezentand implinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron.

Crown Estate, compania care detine terenurile si propritatile suveranului in Marea Britanie, a generat un venit din inchirieri de 2,5 milioane de lire sterline in 1952, suficient pentru achizitia unei case cu pret mediu in centrul Londrei in prezent.

In rezultatele pentru anul fiscal incheiat in martie 2011, compania a raportat venituri de 230 de milioane de lire sterline (284 milioane de euro).

Avansul veniturilor reflecta cresterea constanta a valorii proprietatilor din Marea Britanie in ultimii 60 de ani. Veniturile reginei au avut, insa, un avans mai rapid decat al pietei, intrucat proprietatile acesteia sunt amplasate in unele din cele mai atractive zone ale tarii.

Activele companiei Crown Estate includ Regent Street din Londra, unde se afla unele din cele mai cautate spatii comerciale din lume, precum si St James’s, centrul industriei fondurilor de hedging in Londra.

Chiriile au inregistrat cresteri uriase in ambele locatii in ultimii cinci ani, in pofida incertitudinilor economice.

Portofoliul de proprietati, care apartine monarhului pe durata cat se afla pe tron, include portiuni importante de plaja, platoul continental pe o distanta de 19 kilometri de la tarm, Parcurile Regale si 106.000 de hectare de teren agricol. Nu sunt incluse Palatul Buckingham, Castelul Windsor sau proprietatea Balmoral din Scotia, care sunt detinute direct de regina.

Portofoliul de proprietati imobiliare Crown Estate a fost evaluat prima data in 1987, cand se ridica la 1,2 miliarde de lire sterline, iar pana in 2011 a ajuns la 7 miliarde de lire sterline. Compania a afirmat ca nu poate estima valoarea din 1952, insa a sugerat ca aceasta s-ar fi situat la cateva sute de milioane de lire sterline.

Potrivit unei legi din 2011, regina primeste 15% din veniturile Crown Estate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri