La Cantine de Nicolai

Asadar, i-am cautat cu lumanarea toate cusururile si iata ce am gasit:

• Pubelele cu gunoi (stiu ca e pleonasm, dar am subliniat ca sa-mi vars nervii) ale blocului vecin sunt la jumatate de metru de mesele de pe terasa lui Nicolai, care nu a socotit necesar sa le separe printr-un gard opac, a pus doar un gratar de lemn si niste plante in jurul lor.

• Intr-un decor bine facut, destul de elegant si de unitar, pe Nicolai l-a lovit inspiratia intr-o zi si a pus pe pereti niste lucrari neopop care mi s-au parut atat de urate si de nepotrivite incat eram sigur ca il voi prinde cu asta. Dupa o vreme le-a scos (a mai ramas doar una, silueta albastra din poza) si le-a inlocuit cu niste lucrari de pop art (mai multe obiecte si tablouri in tehnici mixte, fotografie, print, colaj si pictura) destul de figurative, colorate si decorative, adica exact pe gustul meu. Intre timp, mi s-a pus in vedere ca daca imi plac lucrarile figurative, colorate si decorative, mai bine sa nu scriu despre asta in public, pentru ca ma fac de ras. Mai mult, am aflat si ca lucrarile acelea par sa provina dintr-o galerie pariziana in care expun artisti faimosi, care au putut demonstra cu succes ca un capac de bere lipit pe un plexiglas poate fi vandut cu cateva zeci de mii de Euro. Asa ca daca nu-mi plac siluetele albastre, inseamna ca eu am o problema serioasa de rezolvat.

Apoi, au venit puternic din urma restaurantele si bistrourile frantuzesti, pe calea deschisa de La Villa si de Bistrot Français al lui Alain Kremeur. La Cantine de Nicolai, Escargot, La Bonne Bouche, Paparazzi, Ici et La, Aqua (mai cosmopolit) si alte cateva au preluat conducerea in preferintele pretentiosilor, chiar daca nu sunt pline, si nici nu vor fi, probabil, prea curand. « Tabara » italiana am auzit ca isi pune toate sperantele in Osteria Gioia ca sa mai reechilibreze balanta, insa nu cred ca o vor mai inclina vreodata in favoarea lor, asa cum nu pot face nicaieri in lume cand e vorba de gastronomie fina.

Si asta cu toate ca “osteria” la italieni pare sa insemne un fel de local familial, mai degraba pentru clienti apropiati si fideli, cu un serviciu foarte personal si informal, oarecum opusul lui “haute gastronomie” sau “fine dining”.

Restaurantul e deschis de cateva saptamani pe Bv. Ion Mihalache, foarte aproape de Piata Victoriei, si apartine lui Vladimir Mihulescu (Vova), fost om cu greutate pe la niste multinationale cu nume sonore. Am inteles ca a renuntat definitiv la businessul corporatist si, impreuna cu toata familia, are planuri mari in domeniul acesta al restaurantelor si cluburilor, urmand chiar sa deschida in iarna ceva nemaivazut in Romania.