Cei mai mari jucatori din industria consultantei pentru accesarea fondurilor structurale, membri ai ACRAFE, au realizat anul trecut profituri modeste. Totusi, cele mai mari doua firme din segment reusesc sa se distanteze de pluton si sa aiba o marja de profit peste 30%.
RomActiv Business Consulting este cel mai mare consultant independent pe piata fondurilor structurale, cu o cifra de afaceri pe anul trecut de 7 milioane lei, potrivit datelor publicate pe site-ul ministerului de Finante.

De asemenea, firma este si cea mai profitabila din domeniu, cu un rezultat net de 2,16 milioane lei.

RomActiv Business Consulting are o retea de 8 birouri locale proprii si 55 de consultanti permanenti.

Pe locul doi in functie de cifra de afaceri pe 2011 s-a plasat firma Lara Business Consulting SRL, cu afaceri de 3,91 milioane lei si un profit de 1,81 milioane lei.

Urmatoarea pozitie este ocupata de RGIC Consultanta, cu afaceri de 3,47 milioane lei. Totusi, profitabilitatea Grupului Roman pentru Investitii si Consultanta (RGIC) este redusa, raportand anul trecut un profit net de numai 21.103 lei.

Pe a patra pozitie in top se afla Smart Group Solutions, firma care a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 3,26 milioane lei si un profit de 198.131 lei.

O alta companie renumita in piata consultantei pentru accesarea fondurilor structurale este TDP Partners, firma care a inregistrat afaceri de aproape 2,6 milioane lei anul trecut si un profit de 435.363 lei.

Compania isi propune ca in acest an sa atinga o cifra de afaceri de un milion de euro.

Pe a sasea pozitie in functie de volumul activitatii de consultanta se gaseste firma GoodWill Consulting, cu o cifra de afaceri de 1,87 milioane lei.

Compania infiintata in 2008 are patru sedii de lucru, la Cluj, Bucuresti, Brasov si Craiova si isi propune ca pana la sfarsitul anului sa aiba acoperire nationala.

Profitul GoodWill Consulting a fost in 2011 de doar 32.261 lei.

Firma Preciss Consulting SRL a raportat anul trecut afaceri de 1,7 milioane lei si un profit net de 175.427 lei. Compania acopera zona Bucurestiului, unde se afla sediul central, dar si judete Ilfov, Prahova, Brasov, Ialomita, Giurgiu, Calarasi, Buzau, Constanta, Dambovita, Arges, Teleorman, Valcea, unde sunt puncte de lucru zonale.

Pe a opta pozitie in functie de cifra de afaceri este firma Konsent Iasi, cu 1,62 milioane lei. Profitul, in schimb, este modest, de 123.241 lei. Firma a fost infiintata la sfarsitul anului 2006.

Locul noua a fost adjudecat de firma Prodinvest Grup 99 SRL din Buzau, cu o cifra de afaceri de circa 1,5 milioane lei, dar cu o pierdere de 108.000 lei.

Terra Nostra Consulting este un consultant fiscal cu peste 7 ani de experienta si cu o cifra de afaceri de 1,4 milioane lei in 2011, plasandu-se astfel pe a zecea pozitie.

Firma a raportat un profit de 12.326 lei pentru anul trecut, conform datelor publicate de Ministerul de Finante.

Graficul de mai jos arata un clasament al consultantilor din domeniul fondurilor structurale, membri ai Asociatiei Consultantilor din Romania pentru Accesarea Fondurilor Structurale (ACRAFE).




Pe langa firmele independente de consultanta, membre ale ACRAFE, si casele de avocatura si-au deschis departamente specializate in consultanta pentru accesarea fondurilor structurale. Totusi, datele cu privire la cota de piata pe care au atras-o acestea lipsesc, dar potrivit unor surse din piata ar putea ajunge pana la 5%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri