Arnold Schwarzenegger a scris un editorial pentru The Washington Post in care actorul ii indeamna pe politicienii republicani din Statele Unite sa isi schimbe atitudinea si principiile pentru a nu pierde sprijinul simpatizantilor lor, in urma adoptarii unei legi anti-gay in statul Indiana.

Saptamana trecuta, oficialii din statul american Indiana, condus de guvernatorul republican Mike Pence, au adoptat o noua lege, care permite proprietarilor de firme sa se foloseasca de credintele lor religioase ca masura de aparare in instanta atunci cand sunt dati in judecata pentru discriminare. Noua lege a starnit un val de proteste in Statele Unite ale Americii, iar numeroase celebritati din industria de divertisment, precum actorul Ashton Kutcher si cantareata Miley Cyrus, au publicat pe retelele de socializare numeroase critici la adresa acelei legi, considerand ca aceasta ar putea duce la discriminarea cuplurilor gay, potrivit Mediafax.

Arnold Schwarzenegger, politician republican si fost guvernator al statului California, a scris un editorial pentru The Washington Post, in care i-a indemnat pe membrii Partidului Republican si pe simpatizantii acestuia sa isi schimbe atitudinea si principiile, pentru nu pierde sprijinul tinerilor si minoritatilor.

"In calitate de american, sunt deosebit de ingrijorat de ceea ce s-a petrecut in Indiana in aceasta saptamana si de faptul ca legi similare au fost adoptate in alte cateva state americane. In calitate de republican, sunt furios din aceasta cauza. Cunosc o multime de republicani care sunt oameni simtitori si care vor cu adevarat sa rezolve problemele cu care se confrunta America. Acest mesaj nu este pentru ei. Este pentru republicanii care au ales politica de divizare in defavoarea politicilor care imbunatatesc vietile noastre, ale tuturor. Este pentru republicanii care au decis sa neglijeze urmatoarea generatie de votanti. Este pentru republicanii care sprijina legi care dau o palma egalitatii si libertatii", a scris Arnold Schwarzenegger in acel editorial.

"Daca vrem ca partidul nostru sa creasca si sa reziste in timp, trebuie sa ne concentram pe gasirea unor solutii reale pentru problemele cu care se confrunta americanii. Insa legile care divid societatea, precum aceea adoptata in Indiana, sunt daunatoare nu doar pentru tara, ci si pentru partidul nostru. Sondajele arata ca legile precum acestea nu sunt sprijinite de independenti, femei, minoritati si americanii cu varste cuprinse intre 18 si 29 de ani", a continuat celebrul actor.

"Daca Partidul Republican vrea ca urmatoarea generatie de votanti sa asculte ideile noastre si solutiile pe care le propunem pentru problemele reale ale societatii, atunci trebuie sa fim un partid deschis si care include, nu un partid care divide. Trebuie sa fim partidul care sustine o actiune limitata a guvernului, nu un partid care legifereaza iubirea. Trebue sa fim partidul care lupta pentru egalitate si impotriva discriminarilor de orice forma", a scris Arnold Schwarzenegger.

Actorul Arnold Schwarzenegger a fost guvernator al statului California din 2003 pana in 2011. Casatoria intre persoane de acelasi sex este legala, in prezent, in 36 dintre cele 50 de state si la Washington. Insa este in continuare interzisa in 14 state. Pana in 2013, statul federal nu putea sa recunoasca in mod legal casatoriile gay incheiate in state care au legalizat-o, din cauza unei legi adoptate de Congres in 1996. Curtea Suprema a abrogat in 2013 o parte a acestei legi - Defense of Marriage Act -, deschizand de facto drepturile federale de pensionare, succesiune sau reduceri fiscale tuturor cuplurilor casatorite, indiferent daca acestea sunt heterosexuale sau homosexuale.

Sursa foto: Gay parade/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri