Reteaua sociala profesionala LinkedIn a anuntat a depasit pragul de 300 de milioane de membri, dintre care mai mult de jumatate provin din afara Statelor Unite ale Americii, informeaza AFP, citat de Agerpres.

'Chiar daca este o etapa entuziasmanta, avem inca un drum lung de parcurs inainte de a ne atinge obiectivul de a crea oportunitati economice pentru fiecare din cele 3,3 miliarde de lucratori din intreaga lume', scrie intr-o nota de blog vicepresedintele grupului, Deep Nishar. Pentru a atinge acest obiectiv, LinkedIn mizeaza pe dezvoltarea utilizarii serviciilor sale prin intermediul tehnologiilor mobile.

'Pana la sfarsitul anului, conturile pe telefoane mobile vor reprezenta peste 50% din traficul nostru la nivel mondial. Deja, in circa 12 tari precum Costa Rica, Malaezia, Singapore, Suedia, Emiratele Arabe Uite si Marea Britanie, membrii nostri utilizeaza LinkedIn mai degraba de pe telefoanele mobile decat de pe calculatoarele din birouri', a spus Deep Nishar.

Avand sediul in Silicon Valley, statul California, LinkedIn este prezenta in peste 200 de tari. In februarie, compania a lansat o versiune in limba chineza

Sursa foto: Linkedin

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri