In jocurile video de tipul „point and click”, non-violenta si umorul fac casa buna; trei tineri din Romania, pasionati de jocuri ale anilor `90 precum Monkey Island sau Day of Tentacle, lanseaza pe Kickstarter un joc video pentru nostalgici (si nu numai). Tinta – 40.000 de dolari. Care sunt provocarile, dar si recompensele, vezi in materialul de mai jos.

Compania Stuck in Attic are trei actionari – Liviu Boar, 34 de ani, care acopera segmentele de concept art, animatie, creative writing, game design, muzica. El este absolvent al Universitatii de Arte si Design Cluj Napoca, sectia grafica. Alaturi de el sunt Cami Cuibus, 26 de ani, care se ocupa de animatie si muzica, iar Nicu Campian, 26 de ani, acopera partea de programare si, in general, tot ce tine de partea tehnica.

„Am pornit Stuck In Attic ca trei colegi lucrand la aceeasi firma de IT din Tirgu Mures - Liviu si Cami animatori, Nicu programator. Pasiunea pentru gaming din frageda pruncie ne-a impins de la spate sa ne convingem managerul sa ne lase, pe timpul si calculatoarele firmei - si evident si in timpul liber, nopti, week-enduri - sa incercam sa punem bazele unui foarte mic studio de jocuri independente. Am inceput cu un shooter pentru mobile, TimeDude, dar ceea ce voiam cu adevarat sa facem era un point and click adventure "ca pe vremuri", gen Monkey Island si Day of the Tentacle. Stuck In Attic, evident, pentru ca lucram intr-un pod. Ma rog, mansarda”, povesteste Liviu Boar.

Cum le-a venit ideea jocului

Point and click adventures sunt jocurile lor preferate: „nu impusti, nu ucizi pe nimeni, si nimic nu e contra timp: tot ce trebuie sa faci este sa te bucuri de locurile prin care iti plimbi avatarul, sa rezolvi puzzle-uri si sa ai discutii amuzante cu celelalte personaje. Cand ai ocazia sa faci un joc si ai 100% control creativ, vei imbina cu siguranta unele din pasiunile tale. In cazul meu, acestea au fost scriitorul de weird fiction HP Lovecraft, umorul, si pisicile vorbitoare”, spune, zambind, Liviu.

Tinerii au inceput sa lucreze la conceptul jocului la sfarsitul lui 2014, iar pe parcursul lui 2015, cand s-a putut, intre alte proiecte, au facut demo-ul care este acum disponibil pe www.gibbousgame.com . „E foarte multa pasiune si munca investita in Gibbous, din mai multe motive: avem fundaluri pictate cu migala, animatie frame by frame (adica e nevoie de 72 de desene pentru o secunda de animatie), si o coloana sonora orchestrala care sustine totul. Pe langa asta, foarte multe voci - spre exemplu, doar in demo, personajul principal are 700 de replici vorbite”, subliniaza Liviu cateva parti din complexitatea construirii unui joc.

In prealabil, Stuck in Attic au dezvoltat mai multe jocuri pe mobile sau animatii, printre care

Pe gaming, un joc de mobile numit Time Dude. Pe partea de animatie, suntem mandri de a fi realizat clipul pentru "Another Toe" al legendarilor Pixies, care a fost nominalizat la International Music Video Awards, Paris 2014, si clipul pentru "Globul de cristal" al lui Vlad Dobrescu, care a sarit recent de 6 milioane si jumatate de vizualizari:

Principalele provocari

E greu sa faci un adventure game, este mai greu sa gasesti oameni care sa il aprecieze, sustine tanarul. „E un gen de joc mai de nisa; totusi, de cand i-am dat drumul «in lume», adica pe net, pasionatii de adventures s-au aratat foarte entuziasmati de nivelul de detaliu si atentie investit in versiunea demonstrativa a jocului. Am perseverat, am tras tare zile, nopti, weekend-uri, si pana la urma a meritat”.

Tinerii au ales Kickstarter, in locul altor platforme autohtone sau internationale, pentru ca este, pana la urma, cea mai mare si cunoscuta platforma de crowdfunding, avand cele mai mari sanse sa adune suma necesara – 40.000 de dolari. „Poate parea mult, insa e nivelul minim pentru subzistenta unei echipe de 3 persoane pe parcursul a mai mult de un an de lucru, daca iei in calcul costul software-ului si hardware-ului, taxelor, etc. Kickstarter e "totul sau nimic", si asta este sansa noastra sa obtinem finantarea necesara pentru a crea un produs 100% romanesc cu care sa tinem fruntea sus alaturi de veterani ai genului din vest”.

Pregatirea campaniei de Kickstarter

Campania pe Kickstarter a fost pregatita cu mai bine de o luna inainte de a aparea, efectiv, pe platforma americana. „Ne-am pus deoparte o luna si ceva pentru a pregati campania, si am ajuns la concluzia ca o perioada macar dubla ar fi fost ideala. Sunt extrem de multe lucruri marunte, precum descrieri haioase, gifuri animate, care adunate consuma foarte mult timp. De asemenea, PR-ul pe care il facem e foarte de la firul ierbii - noi trei postam pe forumuri, Facebook, incercand sa aratam jocul la cat mai multa lume potential interesata. Sfatul meu este sa mearga pe Kickstarter doar daca au un prototip functional cat mai profesionist realizat, sa incerce sa il promoveze singuri cu macar un an inainte, sa isi rezerve trei luni pentru pregatitul a tot ce inseamna campanie, si sa se pregateasca sufleteste ca o luna de zile sa tasteze non-stop minimum 10 ore pe zi, si sa doarma maximum 4”.

Problema majora pentru romanii care vor sa faca o campanie pe Kickstarter este ca... nu se poate. „Cel putin, nu din Romania. Noi am fost indeajuns de norocosi incat sa avem prieteni elvetieni care ne-au ajutat cu contul, insa primim non-stop intrebarea «Cum de cereti in franci elvetieni cand voi sunteti romani transilvaneni?». Sa speram ca vor lua in considerare si Europa de Est in curand, desi nu-mi tin respiratia”.

Sfaturi pentru dezvoltatorii de jocuri autohtoni

Pe langa "rabda si lucreaza mult, o sa fie ok", probabil cel mai important si util este sa incerci sa gasesti un finantator, cineva cu minte deschisa si posibilitati financiare care sa te sprijine pana cand construiesti o versiune demonstrativa. „Noi am avut noroc cu managerul/producatorul nostru, si asta se reflecta in calitatea a ceea ce am creat, care ar fi fost mult inferioara daca jocul era dezvoltat doar noaptea si in week-end. Plus ca ar fi durat o vesnicie”, puncteaza Liviu Boar.

Investitia finala? Depinde foarte mult de cat vor reusi sa stranga pe Kickstarter - daca reusesc. Pe Kickstarter banii sunt primiti doar daca proiectele reusesc sa atraga o anumita suma pe care o alegi la inceput. Un dolar in minus, si rezultatul e zero.

„Din acest motiv, avem nevoie de toata sustinerea posibila. Din fericire, am fost surprinsi in mod extrem de placut de cum au reactionat romanii: pe locul 1 la orasele din care am primit donatii e Bucurestiul, asta in conditiile in care in mod normal americanii sunt cei mai numerosi backeri. Am avut parte de multa sustinere, si mai avem in continuare”.

Cum ti se pare proiectul tinerilor? Consideri ca exista potentialul ca Romania sa iasa din anonimat pe segmentul de jocuri video prin astfel de initative? Te incurajam sa comentezi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri