Patru tinere cu experienta in publicitate si relatii publice au deschis “in buricul Bucurestiului” un magazin de incaltaminte si genti, Magdoll, incercand sa se diferentieze de concurenta acerba din piata prin faptul ca pot realiza pantofi la comanda, pe masurile clientilor.

Afacerea au inceput-o in luna mai 2012, fiind patru asociati - Carla Zanfira, Daniela Zanfira (surori de 28 si respectiv 27 ani). Cele doua au desfasurat aceasta afacere din 2009, dar exclusiv online, iar prin asocierea cu Stephen Hively, cetatean american si sotia lui, romanca, Dana Hively si Coman Mariana s-a creat brandul “Magdoll” – punct de vanzare fizic in Bucuresti, la Universitate.

Tinerele au aflat de proiectul special wall-street.ro de sustinere a tinerilor antreprenori romani si au profitat de oportunitate. Scrie-ne si tu pe AfacereaMea@Wall-Street.ro si vei avea sansa de aparea in StartUp, rubrica citita, lunar, de zeci de mii de romani!

Carla Zanfira are experienta in domeniul publicitatii iar Daniela Zanfira a lucrat ca fotograf. Coman Mariana si Dana Hively se descriu ca fiind “partea practica” a afacerii, ambele lucrand in prealabil in relatii publice (PR).

“Am incercat sa gasim o locatie cheie si am reusit. Magazinul este situat pe o strada de legatura cu centrul istoric, langa km 0, Piata Universitatii. Suntem inconjurate de multe cladiri de birouri, banci, dar nu in ultimul rand vadul este creat si de studentii de la Universitatea Bucuresti”, subliniaza un avantaj Dana Hively.

Magazinul este tineresc, colorat, tinerele incercand sa abordeze clientii non-chalant, deschis. “Ne diferentiem de alte magazine de profil prin faptul ca noi avem posibilitatea sa lucram la comanda. Clientele isi pot alege calapoade, pielea, culoarea materialelor, atat pentru genti dar in primul rand pentru pantofi. Avem atelierul nostru propriu in care lucram creatiile nostre dar colaboram si cu alte ateliere”, subliniaza ea. Unele modele sunt 100% proprii iar la altele, importate, au fost schimbate doar culorile.

Firma are sapte angajati, atat in magazin cat si in ateliere. Pe langa acestia, Magdoll mai are patru colaboratori.

Mai mult, incercand sa combata magazinele deja traditionale si cunoscute, branduri mondiale, antreprenoarele au decis sa tina magazinul deschis pana la ora 22:00. Targetarea se extinde astfel si in zona turistilor ce vin sa viziteze centrul vechi al Capitalei.

Investitia initiala in business s-a ridicat la 50.000 de euro – utilaje, materiale, spatiu pentru atelier si spatiu pentru magazin.

Promovarea o vor realiza printr-o campanie cu spoturi la radio, e-mailing direct, asocieri cu diverse emisiuni TV. “Intr-o saptamana o sa pregatim lansarea oficiala. Vrem ca Magdoll sa fie mai mult decat un simplu magazin de pantofi si genti, sa fie un concept store. Vrem ca in fiecare seara de joi sa organizam o petrecere cu un DJ unde sa invitam clientii magazinului”, spune ea.

Planurile de viitor, pe urmatorii doi ani, implica extindere nationala in special prin magazinul online si eventual sa deschida mai multe puncte fizice de vanzare si in alte orase mari ale tarii.

Cum ti se pare afacerea tinerelor? Consideri ca vor avea succes? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri