Cunoscuta ca una dintre companiile ce se concentreaza pe dezvoltarea propriilor angajati, Google organizeaza adesea sesiuni de training pentru acestia invitand ca speakeri nume importante din diverse domenii. Cititi in continuare care sunt sfaturile de investitii pe care tinerii angajati ai Google le-au primit intr-una dintre cele mai recente astfel de intalniri.

Daca acum esti tanar, cel mai bun lucru care ti se poate intampla zilele acestea este ca bursele sa cada cu 50%. Poate ca nu cel mai bun lucru in general… dar mai mult ca sigur cel mai bun lucru pentru cariera ta in investitii. Si asta pentru ca in urmatorii 10-20 de ani vei putea sa investesti in actiuni mult mai ieftine - Meb Faber, fondator Cambria Investment Management

Meb Faber, fondator si Chief Investment Oficer al companiei financiare americane Cambria Investment Management, subliniaza ca oamenii in general investesc prost si asta din cauza faptului ca se lasa influentati de emotii, fiind totodata subiectivi (cumpara si vand in cele mai proaste momente). Care este solutia pentru eliminarea impactului emotiilor? O abordare sistematica a investitiilor, sau, mai exact, mentinerea unor investitii in actiuni pe termen mediu-lung, asta insemnand o perioada de cel putin 7-10 ani.

Pentru a creiona o imagine mai buna despre care sunt momentele oportune achizionarii de actiuni, Faber da cateva exemple de nivel mediu al indicatorului PER pentru piata americana in diferite momente din istorie:

(n.red. PER - indicator care arata cat de subevaluate sau supraevaluate sunt companiile – cititi mai mult in articolul Invata sa "citesti" cifrele companiilor)

  • Actiunile se tranzactionau la un PER de 45 in 1999, inaintea de “criza dot-com”
  • Actiunile se tranzactionau la un PER de 5 la inceputul anilor ’80, chiar inaintea unei perioade de boom
  • Actiunile se tranzactionau la un PER de 26 in iunie 2014… reprezentand un nivel nu tocmai optim pentru cumparare

Pe langa exemplele oferite de finantistul american, mai merita mentionate alte doua exemple actuale si relevante pentru investitorii romani:

  • Cele mai tranzactionate 20 de actiuni de pe Bursa de la Bucuresti au in prezent un PER mediu de 16,2 (vezi tabelul de mai jos) – un nivel ce indica o usoara subevaluare.
  • Actiunile din S&P 500, cel mai important indice al Bursei din New York, se tranzactioneaza in prezent la un PER mediu de 21,1. Maximul istoric (123,7) a fost atins in mai 2009, in vreme ce minimul (5,31) a fost stabilit in decembrie 1917.
Compania PER Evolutie actiuni 2015
Banca Transilvania 17 +21,6%
Petrom 12 -8%
Fondul Proprietatea 21,9 -11,8%
Romgaz 9,3 -6,6%
BRD 40,6 +26,8%
Electrica 8,7 +12,9%
Transgaz 6,3 +7,4%
SIF Oltenia 8,1 +16,1%
Transelectrica 5,8 -7,7%
SIF Banat Crisana 31,9 +27,4%
SIF Moldova 7,4 -45,6%*
SIF Muntenia 12,1 +11,2%
SIF Transilvania 6,8 +12,8%
Nuclearelectrica 29,6 -4%
Conpet 10,3 +20,4%
Bursa de Valori Bucuresti 25 -2,1%
Antibiotice 14 +0,3%
Biofarm 12,5 +9,4%
Zentiva 17,5 +19,1%
Impact 28,6 -9,7%

*Scaderea SIF Moldova vine in contextul in care compania si-a dublat capitalul social in iunie, fiecare actionar primind o actiune gratuita la fiecare actiune detinuta

Oamenii in general nu pot fi obiectivi cand vine vorba despre investitii; se ‘arunca’ sa cumpere actiuni (sau fonduri de investitii) cand preturile sunt la maxime si vand cand bursele sunt in cadere… si fac asta in repetate randuri. Aceste emotii ii costa pe investitori circa 2% pe an (tarife, comisioane, taxe). Investitiile sistematice nu sunt ‘rocket science’. Programati-va investitiile in functie de PER si cumparati cand actiunile sunt ieftine - Meb Faber

Fondatorul Cambria Investment Management isi extinde teoria investitiilor in actiuni subevaluate la investitii in tari subevaluate. Astfel, bursele din tari precum Grecia, Irlanda, Argentina, Rusia si Italia sunt momentan printre cele mai ieftine, in vreme ce pietele din tari precum Columbia, Indonezia sau chiar si SUA devin supraevaluate.

Asa ca toti cei care va ganditi acum sa va plasati banii in actiuni, dupa ce ati vazut ca bursele au crescut in ultimii cinci ani fara sa fi investit, ar fi bine sa faceti o mica pauza si sa va ganditi mai bine, in special sa va ganditi la o strategie de investitie sistematica, pentru a evita acest comportament genetic subiectiv pe care il avem cu totii - Meb Faber

Faber le-a mai atras atentia tinerilor angajati ai Google ca investitiile realizate in proportie covarsitoare in actiunile unor companii din propria tara nu reprezinta cea mai buna solutie. In schimb acesta recomanda ca 50% din bani sa fie investiti in bursa locala, iar restul sa fie investiti in actiunile unor companii straine.

Foto: Shutterstock / Sediu Google

Intelegeti riscurile… sau nu intrati deloc in joc

Americanul subliniaza ca oricine investeste in actiuni trebuie sa fie pregatit sa piarda bani pe termen scurt, chiar daca doar si ‘pe hartie’. “Trebuie sa fii pregatit, indiferent de cat de mica este posibilitatea, pentru o scadere de 80% sau o crestere de 100%. Majoritatea oamenilor isi fac strategii de investitii si ignora aceasta posibilitate… poti rezista cand piata scade cu 80%?”, a fost intrebarea adresata de acesta angajatilor Google.

Concluzia

Investitiile in actiuni sunt in mod clar recomandate de catre Meb Faber, insa acestea ar trebui sa fie facute in momentele oportune ale pietelor. Mai exact, cumparati cand companiile devin subevaluate (un nivel PER de circa 10 sau chiar mai redus), formati-va portofolii pe termen lung si fiti pregatiti pentru eventualele perioade de cadere ale burselor de actiuni.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri