Recuperatorii de creante au cumparat anul trecut de la bancile din Romania credite neperformante in valoare de peste 550 milioane euro, potrivit calculelor wall-street.ro pe baza datelor Asociatiei de Management al Creantelor Comerciale (AMCC).
In 2011, totalul pietei de colectare a creantelor la nivelul AMCC s-a ridicat la aproape 1,81 miliarde euro, in crestere cu 6% comparativ cu perioada similara a anului precedent. Din aceasta suma, 57% (1,03 miliarde euro) au reprezentat externalizari de creante pe segmentul persoanelor fizice, 5% (88,75 milioane euro) au fost cedari de creante pe partea persoanelor juridice, iar 38% (683,8 milioane euro) au fost cumparari de creante.

Vicepresedintele AMCC, Isabela Iacob, spune ca peste 80% din creantele cumparate de recuperatori anul trecut au reprezentat preluari de credite negarantate de la banci – imprumuturi de consum fara garantii, carduri de credit si facilitati de overdraft. Astfel, bancile au vandut anul trecut credite neperformante de peste 550 milioane euro.

“Bancile au inceput sa externalizeze mai putine credite, intrucat au ales sa vanda mai mult si mai repede imprumuturi restante. De asemenea, s-a dat startul la vanzarea primelor portofolii de credite corporate si de pe segmentul intreprinderilor mici si mijlocii. Din informatiile noastre o banca importanta din sistem a vandut in acest an primul portofoliu de credite corporate catre o companie specializata in recuperarea creantelor”, a mentionat Isabela Iacob (foto).

Acesta a precizat ca, in medie, companiile de recuperat creante au platit intre 5% si 8% pentru portofoliile de credite neperformante de la banci. Practic, la un nivel de imprumuturi restante de 550 milioane euro, institutiile de credit au primit 27,5 - 44 milioane euro din partea recuperatorilor.

Potrivit AMCC, valoarea totala a cazurilor recuperate (plata integral sau partiala) a fost de 383 milioane euro, dintr-un numar total de 3,27 milioane de cazuri.

“Cea mai mare pondere a recuperarilor a avut-o sectorul persoanelor fizice, de 75%, cu o valoare de aproape 288 milioane euro. Creanta medie recuperate a avut valoarea de 118 euro”, a aratat Georg Kovacs, presedintele AMCC.

Acesta estimeaza ca piata de colectare creante din Romania va continua sa creasca, in special pe segmentul cumpararilor de creante, avand in vedere ca bancile inca nu au vandut toate portofoliile de credite neperformante.

„Ne asteptam la o scadere pe segmentul persoanelor fizice cu cel putin 10-15%, in timp ce pe cel al companiilor tendintele sunt de stabilizare. Referitor la vanzarea portofoliilor de creante, exista posibilitatea unor fluctuatii. In cazul in care bancile vor hotari sa vanda portofoliile de creante neperformante cu ipoteca si/sau pe cele de tip IMM sau corporate, cresterea pe acest segment va fi foarte mare”, a afirmat Kovacs (foto).

Companiile care fac parte din AMCC sunt Coface Romania, EOS KSI, Creditreform, KRUK International, Cycle European, Mellon Romania, Creditexpress Financial Services, Top Factoring, Kolcze Iliuta si Asociatii, DBR Factor si IFN Next Capital Finance si constituie aproximativ 80% din cota de piata a sectorului colectarii creantelor comerciale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri