Arhitectul-sef de la Primaria Baia Mare, Mircea Dinculescu, retinut de DNA pentru luare de mita dupa ce ar fi primit bani de la un om de afaceri pentru a-l ajuta sa obtina receptia finala a unui imobil, a fost arestat preventiv de Tribunalul Maramures, insa decizia poate fi contestata.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, sambata, de Tribunalul Maramures, arhitectul-sef al Primariei Baia Mare a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mita, in urma unei decizii formulate, vineri, de magistratii acestei instante. Astfel, instanta a admis propunerea DNA - Biroul Teritorial Baia Mare privind arestarea preventiva a lui Mircea Dinculescu, incepand din 10 iunie pana in 9 iulie inclusiv, se arata in comunicat, potrivit News.ro.

Decizia Tribunalului Maramures poate fi contestata in termen de 48 de ore de la pronuntare. Potrivit unui comunicat de presa de vineri al Directiei Nationale Anticoruptie, procurorii DNA - Biroul Teritorial Baia Mare din cadrul Serviciului Teritorial Cluj au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore a lui Mircea Dinculescu, arhitect-sef in cadrul Primariei Baia Mare, pentru luare de mita, in forma continuata.

Vineri, Mircea Dinculescu a fost prezentat Tribunalului Maramures cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. De asemenea, procurorii au dispus punerea in miscare a actiunii penale si masura controlului judiciar pentru 60 de zile fata de omul de afaceri Florinel-Mihaita Vaida, pentru dare de mita, in forma continuata.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in perioada 2015-2016, Mircea Dinculescu, arhitect-sef la Primaria Baia Mare, a pretins si a primit de la Florinel-Mihaita Vaida suma de 5.000 de euro, in vederea sprijinirii acestuia pentru obtinerea aprobarii receptiei finale a unui imobil pentru care se eliberase anterior autorizatia de construire. In acelasi context, in 9 martie 2016, Dinculescu i-a mai pretins omului de afaceri suma de 1.000 de euro.

"Sumele de bani cu titlu de mita au fost pretinse si primite de inculpatul Mircea Dinculescu in conditiile in care acesta avea cunostinta despre faptul ca omul de afaceri nu respectase proiectul de constructie, ca acesta modificase proiectul de structura si despre alte aspecte care impuneau demolarea constructiei. De asemenea, arhitectul sef l-a mai asigurat pe inculpatul Vaida Florinel-Mihaita ca-l va sprijini in demersurile viitoare in legatura cu eliberarea unei autorizatii de reconstructie si alte etape de avizare pentru aprobarea receptiei finale a imobilului", se arata in comunicatul DNA.

Pe perioada controlului judiciar, Vaida trebuie sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat, sa informeze de indata organul judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei, sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat, sa nu plece din tara fara incuviintarea prealabila a procurorului, sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme si sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar,.

In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Directiei Generale Anticoruptie. Joi, DNA anunta ca procurorii de la Biroul Teritorial Baia Mare fac cercetari intr-o cauza penala privind savarsirea unor infractiuni de coruptie comise in perioada 2015-2016. Astfel, joi au avut loc patru perchezitii in municipiul Baia Mare - una la sediul unei institutii publice, iar restul la locuintele unor persoane. Surse apropiate anchetei declarau ca institutia vizata de perchezitii este Primaria Baia Mare.

La sfarsitul lunii aprilie, primarul din Baia Mare, Catalin Chereches, acum reales cu peste 70% din voturi, a fost arestat preventiv, dupa ce a fost prins in flagrant cand primea mita 30.000 de lei de la o persoana din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare. In 20 mai, Chereches a fost trimis in judecata de procurorii DNA, pentru luare de mita in forma continuata.

Procurorii sustineau, in rechizitoriu, ca, in perioada martie-septembrie 2015, Chereches, ca primar si ordonator principal de credite pentru sustinerea financiara a Asociatiei Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare si, implicit, pentru eliberarea sumelor de bani alocate de Consiliul Local in acest sens, a pretins si a primit de la o persoana din conducerea clubului, atat in mod direct, cat si prin intermediar, suma totala de 70.000 de lei.

De asemenea, sustineau procurorii, in perioada imediat urmatoare, Catalin Chereches, pentru a propune Consiliului Local Baia Mare sustinerea financiara a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 de lei/1.200.000 de lei, a pretins denuntatorului sa cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comerciala, operatiune care nu s-a mai finalizat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri