Fostul sef al Sectorului Politiei de Frontiera Siret comisar sef Nelu Fediuc a fost retinut, sambata dimineata, de procurorii DNA Suceava, acesta fiind acuzat de luare de mita in forma continuata si influentarea declaratiilor.

Potrivit unui comunicat al DNA Suceava, Fediuc a fost retinut pentru 24 de ore, pentru luare de mita in forma continuata si doua infractiuni de influentare a declaratiilor. Procurorii anticoruptie suceveni sustin ca, in perioada 2008-2012, Nelu Fediuc, in virtutea atributiilor de serviciu, a asigurat protectie in Vama Siret pentru mai multe persoane care tranzitau tigari prin punctul vamal peste plafonul legal admis de lege si cu sustragerea de la plata taxelor vamale, noteaza Mediafax.

Astfel, pentru a beneficia de aceasta "protectie", persoanele respective trebuiau sa achite cate o taxa lunara care a fost stabilita initial la suma de 200 de dolari, dupa care a fost marita pana la 500 - 1.000 de euro, la cererea comisarului sef. DNA Suceava sustine ca in schimbul aceleiasi "protectii", in intervalul februarie - august 2008, inculpatul Nelu Fediuc a beneficiat si de favoruri sexuale din partea unei martore denuntatoare.

Procurorii mai arata ca, in septembrie 2008, Nelu Fediuc a incercat sa determine aceeasi martora denuntatoare sa-si retraga denuntul formulat impotriva lui in dosarul pentru care a fost trimis in judecata, oferindu-i in schimb suma de 12.000 euro, pe care aceasta insa a refuzat-o. Fediuc mai este acuzat ca, in perioada iunie - 7 iulie 2014, prin intermediul inspectorului vamal principal Gheorghe Robu, a incercat sa determine, prin metode de intimidare, un alt martor denuntator sa-si retraga denuntul formulat impotriva sa, a altor vamesi si a ofiteri de politie de frontiera.

In acelasi dosar, procurorii DNA Suceava au dispus, vineri seara, cercetarea sub control judiciar a inspectorului vamal principal Gheorghe Robu de la Biroul Vamal Siret, care este acuzat ca a incercat sa determine un martor denuntator, prin corupere, precum si prin metode de intimidare, sa-si retraga denuntul formulat impotriva sa si a altor vamesi si ofiteri de politie de frontiera, in dosarul in care acestia fusesera trimisi in judecata.

Tot vineri seara, seful SPP Suceava, Lucian Solcan, a fost retinut de DNA, fiind acuzat ca in perioada in care a fost ofiter la Serviciul de Informatii si Protectie Interna a perceput "taxa de protectie" de la mai multe persoane pentru a le permite tranzitarea frontierei cu tigari si alte produse de contrabanda. Alaturi de Lucian Solcan, in acest dosar a fost retinut si Paul Pirjolea, pentru camata in forma continuata.

Vineri dimineata, procurorii DNA au facut sapte perchezitii in judetele Suceava si Botosani, doua dintre acestea avand loc in biroul sefului SPP pentru Suceava si Botosani aflat in sediul Consiliului Judetean Suceava si in Punctul de Trecere a Frontierei Siret, intr-un dosar privind fapte de coruptie care ar fi fost savarsite in perioada 2008-2014.

Intr-un comunicat transmis vineri dimineata, DNA preciza ca perchezitiile au loc intr-un dosar care vizeaza "suspiciuni privind savarsirea, in perioada 2008-2014, a unor infractiuni de coruptie, privitoare la regimul stabilit pentru alte activitati reglementate de lege si contra infaptuirii justitiei". In 14 iulie, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Suceava i-au trimis in judecata, in stare libertate, pe seful Sectorului Politiei de Frontiera Siret, Nelu Fediuc, si pe preotul Dumitru Horga, alaturi de mai multi vamesi si politisti de frontiera.

In rechizitoriul transmis instantei de judecata, anchetatorii arata ca in perioada 19 august 2008 - 3 martie 2009, a fost initiat si constituit un grup infractional organizat, condus de Dumitru Horga, preot in localitatea Candesti, judetul Botosani, din care mai faceau parte, printre altii, fiul preotului si un dascal, activitatea acestui grup fiind sprijinita de Nelu Fediuc, sef al Sectorului Politiei de Frontiera Siret.

Conform anchetatorilor, grupul infractional actiona dupa regulile convenite intre functionarii publici, care, urmarind realizarea unor foloase materiale cu evident caracter patrimonial, isi incalcau atributiile de serviciu favorizand traficul de produse accizabile prin Vama Siret. Persoanele care tranzitau frontiera de stat reveneau in Romania cu importante cantitati de tigari, care au fost revandute cu precadere unor distribuitori din municipiul si judetul Botosani, dar si in judetul Suceava, mai notau procurorii, care aratau ca la fiecare intrare in tara membrii gruparii dadeau lucratorului politiei de frontiera care era de serviciu si se ocupa de controlul documentelor suma de 50 lei, iar lucratorului vamal care facea controlul vamal pe sensul de intrare, 100 de lei.

Fiecare transport s-a facut pe baza informatiilor furnizate de Nelu Fediuc, in functie de planificarea in serviciu a lucratorilor din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, el fiind cel care aproba planificarile si inclusiv componenta turelor de serviciu. Astfel, membrii gruparii au introdus in Romania, cu sprijinul lui Fediuc si al persoanelor pe langa care acesta intervenea (lucratori de politie de frontiera de serviciu in Punctul de trecere al frontierei Siret si lucratori vamali din cadrul Biroul Vamal Siret), peste 290.000 de pachete de tigari de provenienta ucraineana. Anchetatorii mai spuneau ca au existat 61 de treceri pe la punctul de frontiera Siret, facute de membrii gruparii in 29 de zile.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri