Grupul rus Sberbank vrea o reducere a pretului convenit in septembrie pentru achizitia diviziei internationale a grupului austriac Volksbank, fara operatiunile din Romania, din cauza pierderilor inregistrate de operatiunile din Ungaria, au declarat surse apropiate situatiei, citate de Bloomberg.
Sberbank, cea mai mare banca din Rusia, controlata de stat, sustine ca pierderile cauzate operatiunilor Volksbank International din Ungaria de legea care permite plata creditelor ipotecare la un curs sub cel al pietei conduce la reducerea capitalului, iar actionarii care vand Volksbank International trebuie sa injecteze capital suplimentar sau sa accepte un pret mai scazut, au spus sursele citate, noteaza Mediafax.
Efectul ambelor masuri ar cobori pretul cu circa 15%, la circa 500 de milioane de euro, de la 585 milioane de euro convenit in septembrie. Ar fi a doua oara cand pretul Volksbank International este redus.
Citeste continuarea articolului Sberbank vrea o reducere de 15% din pretul Volksbank International »




