Agentia Nationala a Medicamentului (ANM) a hotarat ca pana la sfarsitul anului Algocalminul (ce contine ca substanta activa metamizol), unul dintre cele mai vandute medicamente din Romania, sa fie eliberat din farmacii doar pe baza de reteta medicala. Cum afecteaza decizia ANM consumatorii?
Cererea de trecere a Algocalmin in categoria medicamentelor pentru care este nevoie de reteta medicala pentru a fi eliberat a fost facuta de Sanofi-Aventis, cea mai mare companie farmaceutica locala, la inceputul lunii septembrie in 2009. Consiliul Stiintific al ANM a aprobat cererea Sanofi-Aventis, companie care a obtinut anul trecut aproape 9 milioane de euro (la pret de producator) din vanzarile cunoscutului analgezic, adica 4,6% din total incasari.
“Sustinem decizia luata de catre ANM intrucat - la data de 1 septembrie 2009 cand am facut respectiva cerere de armonizare - in marea majoritate a statelor membre UE medicamentele continand metamizol erau eliberate pe baza de prescriptie medicala. La aproximativ un an de la cererea noastra, practica din Romania se va alinia cu cea din statele UE precum: Austria, Belgia, Cehia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Ungaria etc”, a declarat Ovidiu Saltas-Dabija, medical and regulatory affairs director in cadrul Sanofi-Aventis.
Citeste continuarea articolului Durerea de cap se scumpeste. Algocalmin se va da doar cu reteta »

