Este una dintre cele mai frumoase cladiri scoase la vanzare in Romania, o mostenire autentica a stilului baroc de la inceputul secolului al 19-lea, situata in vecinatatea Parcului National Retezat, o adevarata comoara si oaza de relaxare din tara noastra.

Castelul Pogány din Paclisa, ce dispune de mici amprente neogotice, ce fac ca imaginea constructiei sa se imbine armonios cu meleagurile pitoresti ale Hategului, a fost scos la vanzare la un pret de 500.000 de euro, prin intermediul Artmark Historical Estate, divizia de licitatii imobiliare a Artmark.

Castelul a servit drept resedinta, asa cum i-a ramas si numele, familiei Pogány, o familie transilvaneana recunoscuta, avand originile pe valea Muresului.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, castelul a fost ocupat de armata rusa, care a construit in incinta acestuia o cazarma pentru soldati, de aici si insertiile neogotice arhitecturale.

Constructia castelului a fost proiectata pe doua niveluri, iar in total proiectul dispune de 22 de camere inalte, luminate de ferestre mari tipice curentului baroc, ce fac posibila comunicarea intre interioarele pline de istorie si frumusetile parcului ce inconjoara castelul.

Castelul este ridicat pe un teren cu o suprafata de peste 17 hectare, si reprezentat pe o suprafata totala de peste 2.000 mp, cu o amprenta la sol de circa 730 de mp.

Incadrat ca monument istoric de valoare nationala si universala - clasa A, constructia poate fi folosita drept castel de vanatoare, centru medical, centru social, complex turistic, hotel, pensiune sau poate deservi si drept resedinta multifamiliala, fiindu-i necesare o serie de investitii importante.

Castelul Pogány din Paclisa se afla in vecinatatea unor obiective turistice importante, asa cum este cazul Parcului National Retezat, localitatea Bretea Romana, Biserica Santamaria Orlea, Biserica din Densus si ruinele binecunoscutei cetati Sarmizegetusa si in imediata apropiere a orasului Hateg.

Sursa foto: artmarkhistoricalestate.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri