Grupul energetic german E.ON a inregistrat, in 2016, cea mai mare pierdere din istoria sa, de 8,45 de miliarde de euro, legata de separarea diviziei Uniper si suprataxa de risc legata de centralele nucleare impusa de guvernul german, transmite MarketWatch.

E.ON, care s-a concentrat pe energia regenerabila dupa ce a separat centralele energetice clasice intr-o alta companie, a consemnat in 2015 pierderi de 6,99 miliarde de euro, potrivit News.ro.

Vanzarile au scazut in 2016 cu 11%, la 38,17 miliarde de euro, de la 42,65 miliarde de euro in 2015.

”Separarea Uniper si finantarea stocarii deseurilor nucleare au lasat urme adanci in bilantul nostru contabil”, a declarat directorul general al E.ON, Johannes Teyssen.

Uniper include centralele pe carbune si gaze ale grupului.

Profiturile companiilor germane din sectorul energiei au fost afectate si de preturile scazute ale electricitatii angro, care in 2016 au coborat la mai putin de jumatatea nivelului din 2011, la circa 50 de euro pe megawatt ora.

Dupa dezastrul provocat de cutremur la centrala nucleara Fukushima din Japonia, Germania a trecut la dezvoltarea rapida a capacitatilor de energie solara si eoliana, ceea ce a dus la un exces de oferta care a afectat preturile angro.

In 2017, E.ON tinteste un profit net de 1,2-1,45 miliarde de euro.

In regiunea Europa Centrala/Turcia, in care au fost incluse si activitatile E.ON din Romania, vanzarile au scazut cu 35 de milioane de euro, la 1,65 miliarde de euro. Cu toate ca vanzarile din Romania si Cehia au scazut din cauza tarifelor mai mici, profitul EBIT din regiune a urcat cu 25 de milioane de euro, la 379 milioane de euro.

In Romania, profitul EBIT s-a redus semnificativ din cauza scaderii tarifelor pentru electricitate si gaze, se arata in raportul companiei.

E.On anticipeaza ca profitul va continua sa scada in Romania in 2017, in principal din cauza declinului marjelor operationale, pe fondul intensificarii concurentei in urma liberalizarii pietei.

Grupul E.ON este prezent in Romania din 2005 si are circa 3 milioane de clienti in sectoarele de gaze naturale si energie electrica. Compania administreaza 81.000 km de retea energie electrica si peste 20.000 km de retele gaze naturale.

La sfarsitul lui 2016, E.ON avea in Romania 5.464 de angajati, in scadere de la 6.175 in 2015.

Sursa foto: Shutterstock/Marian Weyo

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri