Uniunea Europeana analizeaza mai multe"piste" pentru un nou program de sustinere a Spaniei, eventual sub forma unor interventii pe piete, in schimbul unui memorandum cu noi conditii impuse autoritatilor de la Madrid, a declarat vineri o sursa comunitara, citata de AFP, potrivit Mediafax.
Liderii din zona euro si-au dat acordul, pe 20 iulie, pentru un ajutor de 100 de miliarde de euro destinat bancilor spaniole, afectate de spargerea unei bule speculative imobiliare. Cu toate acestea, s-au amplificat presiunile pietei financiare asupra Spaniei pentru ca tara sa ceara un ajutor mai amplu.

Sursa a aratat ca "nu au loc negocieri oficiale intrucat nu exista o solicitare formala din partea Spaniei, dar exista piste de reflexie asupra unui program de ajutor dincolo de sectorul bancar".

De asemenea, premierul spaniol Mariano Rajoy "pare sa pregateasca opinia publica" pentru aceasta eventualitate, dupa ce mult timp a dat asigurari ca tara nu va avea nevoie de un plan de salvare.

"Optiunea care se contureaza este nu un program complet ci un memorandum privind un plan limitat de interventii pe piata", a indicat sursa.

Discutiile ar urma sa se concentreze pe continutul memorandumului si conditiile care vor fi incluse, care s-ar putea referi la recomandarile facute in primavara de Comisia Europeana in domeniul bugetului, in special in privind pensiilor, liberalizarea anumitor profesii sau a anumitor sectoare, cum sunt cele de gaze si electricitate.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri