Programul National pentru Dezvoltare Rurala va fi mai usor de accesat incepand cu luna mai 2009, intrucat Ministerul Agriculturii impreuna cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) lucreaza la o procedura de a simplifica metoda depunerii documentatiei, a declarat Rodica Matei.
"Lucram la simplificarea procedurilor, in sensul ca o serie de documente nu sunt necesare la depunerea documentatie, putand fi solicitate la contractare, la prima plata, la ultima plata sau pe parcursul derularii obiectivului de investitii. Din punctul acesta de vedere APDRP impreuna cu noi (n.r. Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale) lucreaza la identificarea acestor documente. Nu va mai dura mult, deoarece intentionam ca procedura simplificata sa o aplicam in noua sesiune care va incepe in mai, speram noi", a declarat directorul Directiei strategii, politici si programe de dezvoltare rurala, Rodica Matei, potrivit NewsIn.

Astfel, pana la 14 documente vor putea fi eliminate din etapa depunerii documentatiei.

"Le-am identificat si acum lucram la modalitatea in care vor putea fi eliminate", a spus Matei.
Potrivit reprezentantului MAPDR, odata cu simplificarea procedurii initiale de accesare a programului, aceasta va conduce la depunerea a unui numar mai mare de proiecte, insa selectia se va mentine neschimbata. Astfel, vor fi aprobate doar proiectele bune, realizate corect.

"Probabil vor fi mai multe proiecte, insa selectia se va mentine. Nu putem merge pe regula primul venit, primul servit. Si pentru noi e bine sa avem o selectie, pentru ca nu poti sa faci intr-o zona aceleasi investitii. De exemplu, nu poti sa faci intr-o zona unde ai un anumit numar de capete de animale, cinci abatoare, pentru ca nu ai de unde sa aduci animale ca sa le tai in acele abatoare", a explicat Matei.

Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale va lansa in perioada urmatoare trei masuri noi din cadrul Programului National pentru Dezvoltare Rurala, pana la sfarsitul anului putand fi lansate toate masurile din cadrul programului. Potrivit unui comunicat al ministerului, masurile lansate in perioada imediat urmatoare sunt Masura 122 privind "Imbunatatirea valorii economice a padurii", 125 de "Imbunatatire si dezvoltare a infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii", precum si Masura 221 - "Sprijin pentru zona montana defavorizata".

"Noi lucram acum la proceduri si la ghidul solicitantului. Am vrea sa le avem gata in iunie, ca sa putem posta pe site ghidul solicitantului, pentru ca sunt masuri la care pregatirea proiectelor dureaza mai mult si atunci este bine ca oamenii sa aiba din timp informatiile", a mai spus Rodica Matei.

Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR) stabileste politicile si actiunile de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-2013, in domeniile agricol, silvic si dezvoltare rurala, dar si proiectele de investitii. Prin PNDR se vor derula, pana in 2013, fonduri europene de peste opt miliarde de euro, fonduri provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri