Presedintele Comisiei juridice, Serban Nicolae, a declarat, luni, ca amendamentele propuse de el la proiectul Legii gratierii ar creste numarul condamnatilor eliberati cu aproximativ 1.500, fata de forma legii propuse de Guvern, dintre care 340 ar fi persoane condamnate pentru coruptie, ceea ce tot nu rezolva complet problemele din penitenciare, astfel incat nu este exclus ca Parlamentul sa renunte cu totul la aceasta lege.

"Impactul propunerii, asa cum a facut-o Guvernul, este de aproximativ 1.000 - 1.200 de persoane, care ar iesi din penitenciare. Impactul propunerilor, asa cum le-am facut eu, este undeva la 2.700. (...) Tot n-am rezolva problema intr-o proportie semnificativa. Daca vreti, scadem cei 340 de corupti care vor ramane in penitenciar (...) si atunci vom analiza care este eficienta unei asemenea masuri. Nu e exclus sa renuntam cu totul la legea gratierii daca ea nu produce niciun fel de impact, nu ajuta in niciun fel societatea sa scape de acea amenda (de la CEDO - n.r.)", a declarat presedintele Comisiei juridice, Serban Nicolae, potrivit News.ro.

Acesta spune ca a avut o discutie cu presedintele PSD, Liviu Dragnea, pe aceasta tema, informandu-l ca a solicitat de la Administratia Penitenciarelor date cu privire la numarul persoanelor care ar beneficia de legea gratierii, inclusiv cei condamnati pentru fapte de coruptie, dar si cei care au fost condamnati pentru abuz in serviciu, considerand ca CCR a declarat faptele neconstitutionale.

"Sa vedem ce se intampla si cu persoanele condamnate pentru coruptie, ca numar, nu ca persoane. Nu am facut niciun fel de investigatie sa vad daca legea se aplica personal cuiva sau nu (...) Am inteles ca numarul persoanelor care nu ar mai beneficia de gratiere daca faptele de coruptie pentru care s-au dat pedepsele ar fi exceptate esteundeva la 340 de persoane. Deci banuiesc ca 340 de persoane aflate in prezent in penitenciarele din Romania ar raspunde nevoilor celor care sustin ca coruptia nu trebuie gratiata in niciun caz", a mai spus el.

Senatorul PSD a argumentat ca intentia sa a fost sa excepteze de la Legea gratierii persoanele condamnate pentru fapte de comise cu violenta, nu sa includa neaparat coruptii printre beneficiari.

"Eu nu am avut o problema, nu am urmarit gratierea pedepselor aplicate pentru fapte de coruptie, ci v-am spus care au fost criteriile pe care le-am avut in vedere, respectiv sa exceptam de la gratiere infractiunile cu violenta, care provoaca o stare de teama in societate", a spus Serban Nicolae.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri