Parolele de acces la email sau la profiluri personale de pe retelele online ar putea disparea treptat, urmand sa fie inlocuite cu sisteme biometrice de control, unele institutii bancare anuntand deja planuri de implementare a unor tehnologii de acest tip pentru accesarea conturilor.

Banca HSBC, cu sediul la Londra, a anuntat deja ca va introduce sistemul de recunoastere a vocii pentru serviciul telefonic destinat clientilor si identificarea amprentelor digitale pentru accesarea contului bancar online, potrivit publicatiei Herald Scotland. Recent, o alta institutie bancara - Atom Bank (situata tot in Marea Brianie) - a anuntat introducerea tehnologiei identificarii faciale a clientilor, scrie Mediafax.

Noile modalitati de identificare au in primul rand rolul sporirii sigurantei, dar vor facilita si vietile utilizatorilor sistemelor online, pentru ca oamenii nu vor mai fi nevoiti sa retina numeroase parole de acces.

Sistemul de recunoastere de vocii pentru accesul la conturi bancare nu este o noutate, dar a fost utilizat pana acum doar la scara redusa. Barclays a introdus aceasta tehnologie in 2013, dar doar pentru clienti din mediul corporatist. RBS si NatWest au implementat de un an sistemul amprentelor digitale pentru utilizatorii de dispozitive smartphone Apple.

HSBC intentioneaza sa introduca in urmatoarele saptamani sistemele de identificare biometrica, mai intai pentru serviciul prioritar "First Direct", urmand ca tehnologia sa se extinda la toti clientii britanici - circa 15 milioane - incepand din vara. "Va fi cea mai ampla masura de implementare a sistemelor biometrice de siguranta in Marea Brianie", a explicat Francesca McDonagh, directorul de retail al filialei britanice a HSBC.

Softurile de siguranta biometrica vor fi furnizate de compania Nuance Communications si vor identifica elemente caracteristici comportamentale personale precum ritmul de vorbire, accentul si pronuntia. Dupa ce un client va opta pentru acest sistem de identificare, va trebui sa ofere o "mostra a amprentei vocale".

Alte sisteme biometrice de identificare aflate in curs de implementare includ recunoasterea ritmului cardiac, a pulsului sau a irisului. Un sondaj efectuat recent de Institutul YouGov arata ca mai mult de o treime dintre cetatenii britanici cred ca parolele clasice folosite online sunt depasite ca masura de siguranta.

Sursa foto: Den Rise/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri