Ai auzit de wakeboard, flyboard sau water hoverboard? Doi tineri, nascuti la munte si pasionati de schi, Andrei Stefan si Bogdan Barburiceanu, care timp de mai multi ani au organizat tabere pentru copii, si-au dat seama ca se pot orienta si catre activitati pentru adulti. Astfel ca, de patru ani, cei doi schiori organizeaza evenimente bazate pe sporturi moderne, dedicate angajatilor din companii, pe banii angajatorilor.

Andrei Stefan (30 de ani) a infiintat o scoala de schi in urma cu 10 ani si doi ani mai tarziu i s-a alaturat si Bogdan Barburiceanu. Acesta din urma a lucrat in paralel cativa ani in corporatii, precum Vodafone, HP si Honeywell, unde a aflat despre dorintele angajatorilor de a-si scoate oamenii din birouri si sa le puna noi activitati la dispozitie, pe langa clasicele experiente din team building-uri.

"Tigara si cafeaua pe care corporatistii le iubesc m-au ajutat sa ma integrez in diverse cercuri de oameni. Le-am povestit oamenilor din departamentele de HR ce facem noi la munte si s-au aratat interesati. Primii clienti i-am avut din randul companiilor in care eu am lucrat", a aratat Bogdan Barburiceanu.

Astfel, tinerii au inceput sa organizeze, pe langa taberele pentru copii, team building-uri in care angajatii pot practica sporturi, centrate in general pe oportunitatile pe care la ofera muntele si nu numai.

De asemenea, compania SportsVoucher organizeaza si o serie de concursuri de schi intre corporatisti in perioada rece.

Au preluat si conceptul de vouchere

Pentru a-si diversifica activitatea si a castiga clienti noi, SportVoucher, compania condusa de Andrei si Bogdan, a preluat si introdus in urma cu doi ani conceptul de vouchere. Concret, angajatorii achizitioneaza vouchere de sport, pe care le ofera angajatilor si fiecare isi alege ce activitate doreste sa practice, majoritatea putand avea loc in Capitala.

Din oferta companiei fac parte sporturi precum precum wakeboard, flyboard, water hoverboard, surf (val artificial), echitatie, autocross, badminton, squash.

In momentul in care asociezi si o activitate hipstereasca, produsul devine si mai atractiv

"Cu ajutorul voucherelor companiile nu trebuie sa mai grupeze 100 de oameni pentru a participa la un eveniment de team building. Angajatorii achizitioneaza un numar de vouchere si le dau angajatilor sub forma de beneficii, iar ei pot alege cand si la ce sport vor sa mearga. (...) In general, activitatile pot fi efectuate in Bucuresti sau in proximitatea Bucurestiului", a aratat Barburiceanu.

Companiile vor sa isi motiveze angajatii prin acordarea acestor beneficii, iar noi personalizam fiecare oferta, in functie de cerinta angajatorilor.

Afaceri de sute de mii de euro

Cele mai multe contracte le au cu angajatori din zonele IT si telecom, unde au vandut vouchere si de 12.000 de euro la o comanda.

Andrei Stefan si Bogdan Barburiceanu au obtinut anul trecut venituri in valoare de 280.000 de euro, cele mai importante ramuri generatoare de bani fiind taberele si evenimentele corporate (de o zi sau mai multe). Profitul s-a ridicat in 2015 la 47.600 de euro.

De-a lungul timpului, 60-70% din profit l-am reinvestit pentru a da viata unor noi evenimente si pentru promovare

In acest an, cei doi estimeaza un avans de 5-10% a cifrei de afaceri.

Sursa foto: www.sportsvoucher.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri