Bulevardul Theodor Pallady din Bucuresti va atrage in urmatorii doi ani investitii de peste 500 de milioane de euro, in special in retail si in domeniul auto, a declarat Stefan Dumitrascu, arhitectul sef al Sectorului 3 din Capitala, potrivit Mediafax.
"Acolo, in 2-3 ani, se vor mai investi cel putin 500 de milioane de euro. Vorbesc de investitii care vor fi facute in mod cert, in principal pe zona de retail, adica magazine de mare suprafata, dar se vor deschide si reprezentante auto si magazine de piese auto. Cred ca vor aparea si hoteluri", a spus Dimitrascu, potrivit Mediafax.

El apreciaza ca investitiile deja finalizate in zona Theodor Pallady, printre care se numara si cele in magazinele Real, Metro si Decathlon, depasesc 200 de milioane de euro.

Si reteaua franceza de hipermarketuri Leclerc se pregateste sa intrea anul viitor pe piata romaneasca, primul magazin urmand sa fie construit pe fosta platforma a producatorului de substante chimice Chimopar din Bulevardul Theodor Pallady din Bucuresti, cumparata in acest an de firma cipriota Meveco Holding.

"In zona sunt suprafete de teren disponibile care insumeaza peste 30 de hectare de teren, si vorbim doar de loturi mari, cumulate prin achizitie de proprietati. Politica de achizitii de terenuri in zona este foarte vivace. Sunt fonduri de investitii si firme foarte active in zona aceea. Este o zona care din punct de vedere al utilitatilor urbane nu prea necesita mari investitii. Este o zona foarte atractiva si datorita faptului ca si pretul terenului este mic fata de nordul Capitalei. La suprafete mari se ajunge la sub 50 de euro metrul patrat", a mai spus Dumitrascu.

Arhitectul spune ca si grupul grecesc Yioula Glassworks, proprietarul producatorul de ambalaje din sticla Stirom Bucuresti, vrea sa dezvolte un proiect pe terenul fabricii.

"Mai este si Stirom-ul, fabrica de sticla de pe Theodor Pallady. Si ei vor sa dezvolte ceva acolo, pentru ca este contraproductiv ca fabrica sa functioneze in intravilanul Bucurestiului", a adaugat Stefan Dumitrascu.

Sursa foto: Google Maps

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri