Fondata in 2008 de Justin Kadima, un veteran al Kondiment, una dintre primele agentii de online advertising din Romania, Republika Interactive ofera servicii de social media marketing, direct response marketing si brand reputation management.
Wall-Street a stat de vorba cu doi specialisti ai agentiei si a aflat mai multe despre ce inseamna pentru o companie sa fie prezenta in online in momentul de fata si despre cum pot influenta retelele sociale imaginea unui brand.

Wall-Street: Care este ideea de baza de la care a pornit Republika Interactive?


Tudor Totolici (foto), online strategist: Istoria Republika este strans legata de retelele sociale, de mediile sociale, care au inceput sa se dezvolte din ce in ce mai mult, dar si de nevoia de comunicare a oamenilor. Totodata, s-a plecat de la ideea ca totul va deveni social; chiar si companiile au inceput sa comunice clientilor tot mai mult prin intermediul mediilor online.

WS: Cum se pozitioneaza compania pe piata locala?

TT: In momentul de fata nu avem un competitor direct. Nu exista agentii care sa fie pozitionate strict pe mediile sociale, dar, intr-adevar, daca vorbim de ceea ce se intampla cand suntem abordati de clienti, am observat ca acestia ne solicita alaturi de alte agentii interactive de pe piata.

Stefania Mihalcea, online strategist: In plus, sunt multe agentii care fac promovare si pe Facebook, dar noi suntem singura agentie specializata pe dezvoltarea aplicatiilor specifice.

WS: Cati clienti aveti in prezent?

TT: Lucram cu trei clienti comerciali mari si suntem in discutii cu inca cinci in prezent. Pana acum am avut parteneriate cu diverse agentii interactive care faceau outsourcing de servicii dedicate social media la noi. Fiind una dintre agentiile interactive care s-a ocupat de campania prezidentiala a lui Traian Basescu, acest proiect este unul dintre cele mai mari din portofoliul nostru, campania avand cel mai mare buget alocat pe mediile sociale anul trecut. Agentia noastra a lucrat indeaproape cu echipa de consilieri prezidentiali, iar rezultatele au corespuns efortului depus.

Aproximativ 6.000.000 de romani au intrat in contact online cu mesajele lui Traian Basescu in ceea ce a fost cea mai apriga campanie pe mediul online de pana acum in Romania. In campania Traian Basescu in Social Media am folosit servicii de guerilla marketing, activism online, materiale video cu grad inalt de viralitate, comentarii pe site-urile aflate in atentia electoratului online. De asemenea, am apelat la transmiterea si propagarea mesajelor de campanie pe Facebook, Twitter si in celelalte medii sociale prin diverse metode.

WS: Va creste numarul companiilor cu care veti lucra in 2010?

TT: Pana in iulie estimam ca vom avea 20 de clienti. Pana la finalul anului nu stim cati vor fi, in total. Online-ul este un domeniu care se schimba atat de repede, incat nu poti sa stii ce se va intampla niciodata.

WS: Sunt companii mari care inglobeaza in campaniile lor metode de promovare prin intermediul retelelor sociale, dar mai sunt si firme care interzic angajatilor sa le acceseze in timpul programului. De ce se intampla acest lucru?

TT: Nu e vorba de a le interzice. Exista anumite reguli in corporatii – de exemplu, angajatii au voie sa aiba profil pe Facebook, dar nu si sa publice informatii legate de compania pentru care lucreaza. Sau sunt companii care nu permit salariatilor sa acceseze retelele sociale in timpul programului, deoarece le-ar distrage atentia de la lucru. In companiile mari este o cultura de comunicare care le dicteaza anumite directii angajatilor in acest sens.

WS: Ce beneficii poate aduce o retea sociala companiilor?

SM:
Social media iti permite sa ai rezultate extrem de masurabile; de la a afla exact cine ti-a vizualizat mesajul, pana la a sti ce varsta sau ce preferinte au utilizatorii tai. Prin intermediul unei retele sociale afli mai multe informatii decat ai afla prin oricare alt mediu. Aici poti dezvolta produse si campanii si poti cunoaste oamenii care iti sunt clienti, poti primi sfaturi si poti oferi recomandari.

WS: Dar dezavantaje?

TT:
Daca nu gestionezi bine situatia si faci totul dezorganizat, ai toate sansele sa o dai in bara. Iar ce e scris ramane scris si clientii tai nu vor uita. Sunt companii care au intrat anul trecut pe mediile sociale si dupa o vreme le-au abandonat. Acest lucru afecteaza imaginea unei companii pe termen lung. De asemenea, este si mai grav sa fi prezent in social media dar sa ignori ceea ce se intampla acolo cu tine si utilizatorii tai.

SM: In plus, un alt risc este acela sa alegi sa nu fi in social media. Pur si simplu. Doar ca utilizatorii si clientii tai exista, isi dau cu parerea si contribuie la schimbarea opiniilor celorlalti. Si daca nu exista nimeni care sa gestioneze tot ceea ce se intampla, nu e bine pentru tine, ca si companie. Si mai este o problema - sunt multe companii care asteapta momentul potrivit pentru a intra pe Facebook, Twitter samd. Si tot asteapta...

WS: Ce ar trebui sa faca acele companii prezente in mediile sociale, dar care le abandoneaza dupa o vreme, precum si cele care aleg sa nu fie online?

TT:
Sa inteleaga ca nu mai au de-a face cu Internetul de acum 4-5 ani, ca nu mai exista articole publicate in online doar in cateva publicatii, ci ca sunt mii de bloguri, la ora actuala, unde oamenii isi spun parerea si, vrand-nevrand, devin formatori de opinie. Aceste companii trebuie sa-si dea seama ca lumea vorbeste deja despre ele si, cu fiecare zi care trece, daca nu au o prezenta cat de mica pe Internet, e in dezavantajul lor.

WS: Cum ar trebui sa se gandeasca companiile la retelele sociale pentru ca acestea sa le aduca pe termen scurt, mediu si lung reale avantaje si dezavantaje minimizate?

TT:
Ar trebui sa le priveasca ca pe orice alta metoda de promovare.

WS: Ce trebuie sa faca o companie care nu isi permite sa apeleze la serviciile pe care le ofera Republika, dar vrea sa fie prezenta in social media?

TT:
Trebuie sa aiba un om care sa se ocupe de comunicarea cu utilizatorii pe retelele sociale. Pentru ca are nevoie de consecventa in comunicare. Un sfat pentru aceste companii: sa nu fie intruzive. Pe mediile sociale nu functioneaza anunturile de genul “reducere 5% la produsul X”. In social media trebuie sa spui povestea companiei, istoria ei, sa socializezi cu clientii, sa le dai un sfat...

WS: Cand o sa ajunga companiile din Romania sa foloseasca si sa profite de online la fel ca firmele din alte state?

TT:
Este un cerc vicios la noi. Nu se intampla nimic deoarece utilizatorii nu sunt obisnuiti cu asta, iar de aici se pierd multe resurse. Romania a inceput sa se miste, dar pana nu se va intelege ca deciziile de cumparare se iau pe Internet, banii nu vor veni catre aceasta zona. Pe termen lung, companiile vor avea diferite beneficii daca vor investi in social media. Iar investitiile lor vor fi justificate, mai ales daca o campanie inceputa este continuata. E drept, o campanie pe Facebook te costa, dar sa dispari dupa o luna de pe aceasta retea te costa si mai mult, ca imagine.

WS: In ce consta o campanie implementata de Republika Interactive de la zero?

SM:
Avem multi clienti care vin cu un anumit plan la noi; unii vor sa implementeze o campanie online, iar altii vin cu una offline pe care vor sa o adapteze si mediului virtual. Si, bineinteles, strategia noastra se muleaza pe planul de marketing al companiei. Ne ocupam cu gestionarea continutului, cu promovarea prin aplicatii care vin sa scoata in evidenta conceptul campaniei, cu aplicatii interactive si cu social media – specializarea noastra.

WS: Cat costa o camanie de la A la Z?

TT:
O campanie poate sa implice din partea noastra doar partea de consultanta si strategie, unde costurile sunt specifice si in concordanta cu preturile de pe piata si cu genul acesta de servicii. Apoi, pentru fiecare activitate in parte, de la dezvoltare la PR online, la corporate blogging samd, preturile difera. Nu poti spune exact cat costa o campanie in mediile sociale. Pretul ei difera in functie de complexitatea pe care o are si poate pleca de la cateva sute de euro.

WS: Si pana unde poate ajunge?

TT:
Pana la cateva mii de euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri