Autobuzele supraetajate revin de luni pe traseul Bucharest City Tour. Astfel, patru autobuze double-decker vor circula zilnic pe traseul cuprins intre Piata Presei si Piata Unirii. Pretul unui card de calatorie este 25 de lei.

Autobuzele vor fi la dispozitia turistilor, zilnic, intre orele 10.00 si 21.00 si vor circula la intervale de 20-25 de minute, potrivit News.ro.

Traseul pe care vor circula autobuzele este Piata Presei, Arcul de Triumf, Soseaua Kiseleff, Piata Victoriei, Calea Victoriei, Palatul CEC, Palatul Parlamentului, cu revenire prin Piata Unirii, Piata Universitatii, Piata Romana, Piata Victoriei, Piata Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Muzeul Satului, Piata Presei.

Obiective turistice pe traseul Bucharest City Tour

Obiectivele turistice aflate pe traseul Bucharest City Tour sunt: Casa Presei, Parcul Herastrau, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Taranului Roman, Palatul Victoria, Ateneul Roman, Muzeul National de Arta, Biserica Cretulescu, Palatul Telefoanelor, Palatul CEC, Muzeul National de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Romana, Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Universitatea, Spitalul Coltea, Muzeul Municipiului Bucuresti, Teatrul National, Muzeul Literaturii si Academia de Studii Economice.

Cardul de calatorie poate fi cumparat direct din autobuz, la pretul de 25 de lei. Pentru copiii cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani, pretul lui este 10 lei. Pentru cei cu varste de pana la 7 ani, transportul este gratuit.

Cardul este valabil 24 de ore de la prima validare, oferind flexibilitate in alegerea programului, pasagerii avand posibilitatea sa intrerupa plimbarea cu autobuzul supraetajat pentru vizitarea obiectivelor de interes intalnite pe traseu si sa o continue, ulterior, cu altul, din oricare statie de pe traseu.

Ghid audio in limbile romana, engleza, franceza si italiana

Turistii vor beneficia de un ghid audio in limbile romana, engleza, franceza si italiana, accesibil cu ajutorul echipamentelor existente in autobuz, precum si prin instalarea unei aplicatii pe smartphone-ul personal in urma scanarii unui cod afisat in autobuz.

In plus, turistii au posibilitatea de a calatori cu autobuzele Bucharest City Tour prezentand la urcare voucherul primit de la hoteluri si agentii de turism care sunt parteneri RATB.

Anul trecut, din 1 mai pana in 27 octombrie, cand linia a fost suspendata, peste 50.000 de persoane au ales sa circule cu autobuzele supraetajate pe linia turistica “Bucharest City Tour”, fata de 27.000 in 2011, cand a fost lansat proiectul.

RATB a incasat anul trecut din vanzarea de bilete pentru "Bucharest City Tour” aproape 1,3 milioane de lei.

Sursa foto: Facebook / Bucharest City Tour Bus

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri