China va lansa o versiune online a enciclopediei sale nationale, in 2018. Oficialii chinezi au spus ca peste 20.000 de persoane au fost angajate pentru a lucra la acest proiect, ce va contine 300.000 de referinte de cel putin 1.000 de cuvinte fiecare.

Spre deosebire de Wikipedia, versiunea chineza va fi creata de un grup select de specialisti de la universitati nationale, in timp ce in cazul celebrei platforme americane editarea este realizata de voluntari, potrivit News.ro.

Wikipedia este disponibila in China, insa unele dintre continuturile platformei sunt blocate in aceasta tara.

Enciclopedia Chinei ”nu este o carte, ci Marele Zid al Culturii”, a spus Yang Muzhi, editorul-sef al proiectului, care prezideaza Asociatia Distribuitorilor de Carte si Periodice din China, la inceputul lunii aprilie.

Yang Muzhi, care considera ca Wikipedia va fi un concurent al noului produs, a afirmat ca tara lui - China - se confrunta cu o presiune internationala pentru a isi dezvolta propria platforma online, cu scopul de a ghida ”publicul si societatea”.

Enciclopedia Chinei a fost publicata pentru prima data in 1993, pe hartie, ca suport pentru elevi si cercetatori. A doua editie a fost retiparita in 2012. Insa criticii au spus ca aceste volume, finantate de stat, au omis sau au distorsionat anumite referinte din motive politice.

Ideea unei versiuni online a acestei enciclopedii a fost aprobata in 2011, insa lucrul efectiv la realizarea proiectului online a inceput abia recent.

In acest fel, statul chinez va intra in competitie directa cu companiile locale care si-au lansat deja propriile enciclopedii online - precum Baidu si Qihu 360, dar si cu deja celebra platforma internationala Wikipedia.

In prezent, internautii din China continentala pot sa citeasca anumite continuturi de pe Wikipedia, insa subiecte sensibile, precum Dalai Lama si presedintele Xi Jinping, sunt blocate si nu pot fi accesate.

Turcia a blocat accesul la Wikipedia

Autoritatile din Turcia au blocat, saptamana trecuta, accesul la Wikipedia pe teritoriul national, fara sa ofere niciun fel de explicatie referitoare la aceasta interdictie.

In 2014, Rusia a anuntat la randul ei ca intentioneaza sa dezvolte o versiune alternativa a site-ului Wikipedia, intrucat statul rus doreste ”sa ofere informatii mai bune despre tara” decat cele disponibile in prezent pe aceasta platforma.

Sursa foto: GilbertC | Dreamstime.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri