Unity Group, ce cuprinde o serie de firme iesene, a lansat televiziunea online Sapte.tv, cu profil generalist, bugetul investit in lansarea portalului (concepere, productie de emisiuni, achizitie echipamente, servere, salarii) fiind de 145.000 euro.
“Sapte.tv a fost lansat la initiativa unui grup de investitori interesati de dezvoltarea unui nou concept de televiziune in Romania. Grupul de investitori cuprinde specialisti cu vasta experienta in domeniul televiziunii, radioului si comunicarii on-line. Intentia acestora este aceea de a aduce in mediul online o adaptare profesionista a televiziunii clasice si definirea a noi repere pentru conceptul de stiri”, a declarat, pentru Wall-Street, Maria Chitan, director executiv al Media Factory, companie care face parte din Unity Group.

Potrivit acesteia, reprezentantii Sapte.tv estimeaza pentru inceput un numar de 1.000 de vizitatori unici zilnic, urmand ca in aproximativ 14 luni sa atinga pragul de 25.000 de unici zilnic.

Grila Sapte.tv contine pentru inceput 26 de emisuni: stiri, talk-show-uri, filme documentare, filme de scurt metraj, divertisment, turism, moda, prezentare de carte,cultura, muzica si religia minoritatilor entnice din Romania. Unele dintre aceste programe vor avea transmitere zilnica, altele saptamanala.

Echipa televiziunii online cuprinde 30 de specialisti din domeniul televiziunii, radioului si comunicarii online.

Maria Chitan a explicat ca segmentul televiziunilor online “nu este bine acoperit deocamdata”, Sapte.tv diferentiindu-se de celelalte proiecte prin abordarea si “definirea de noi repere pentru conceptul de stiri si divertisment online din Romania”.

Online-ul s-a dovedit a fi insa si un mediu de afaceri riscant pentru televiziunile online, doua dintre cele mai importante proiecte-BrainTV si Evo TV-incetandu-si activitatea in iulie 2008. Daca in cazul Evo TV, Sergiu Mihalcea a motivat decizia de a inchide proiectul drept o hotarare “strict” de business, in lipsa unei finantari pe masura complexitatii produsului, Emil Gal a explicat ca Brain TV nu a reusit sa gaseasca “o nisa destul de interesanta atat pentru utilizatori, cat si pentru advertiseri”, obtinand bugete de advertising foarte mici (4-500 euro lunar).

Printre televiziunile care produc continut exclusiv online se numara HappyFish.ro, Sanatatea TV, ArenaTV si Feminis.ro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri