Preturile ridicate la petrol si gaze naturale si costurile tot mai mari legate de poluarea generata de termocentralele pe carbune au condus la nevoia din ce in ce mai vizibila a comunitatii internationale pentru o energie mai "verde", prietenoasa mediului, si o diversificare a surselor de energie.
Si Romania si-a luat angajamentul, in fata Comisiei Europene, ca va folosi, pana in 2020, energie din surse regenerabile (energie eoliana, energie generata prin pompe de caldura, biomasa, biocumbustibili, energie solara, etc.) in procent de 24%, peste media europeana, stabilita la 20%.

Astfel, deja de cativa ani incoace, in special in Dobrogea au aparut investitori puternici capabili sa exploataze resursele de vant ale Romaniei, iar acelasi lucru s-a intamplat si pe segmentul energiei solare. Romania se afla, de altfel, pe locul 10 privind atractivitatea sectorului de energie eoliana in preferintele investitorilor, intr-un top 40 care include tari precum Statele Unite, Germania si China.

In acelasi timp, Romania isi pastreaza locul 13 in topul referitor la toate formele de energie regenerabila. Pozitia tarii noastre, atat in topul energiei eoliene, cat si in topul general al energiilor regenerabile, este determinata de mediul favorabil de reglementare prin Legea 220/2008, care a condus la investitii substantiale mai ales in proiecte de energie eoliana.

Aplicarea legii regenerabilelor a stimulat in Romania si investitiile in unitati pe biogaz, sursa de energie regenerabila mai putin cunoscuta, care la randul sau a genereaza resurse pentru dezvoltarea sectorului agricol. Fermele de animale si serele pot fi alimentate cu energie electrica si termica produsa prin arderea biogazului provenit din dejectiile animale sau din culturi vegetale. Acest proces este denumit "cogenerare" si poate fi realizat si pe baza de gaze naturale. Cogenerarea este practicata doar in Europa, iar in Italia si Germania aceste sisteme s-au dezvoltat cel mai mult.

"Cogenerarea pe baza de gaze naturale, care se adreseaza in primul rand operatorilor din sectorul industriei, fiind orientata catre sporirea eficientei energetice si economisirea resurselor financiare, si cogenerarea pe baza de biogaz, adresata mai cu seama intreprinderilor din domeniul agriculturii care doresc sa investeasca in procesul de valorificare a reziduurilor agricole si/sau zootehnice devenind astfel adevarati producatori de energie", spune Vladimir Oprescu (foto), area sales manager, in cadrul AB Energy Romania, parte a Grupului Italian AB, unul dintre lideri europeni in proiectarea si fabricarea instalatiilor si a solutiilor de cogenerare cu gaze naturale.

O ferma poate obtine 8.000 de Mwh pe an din deseuri zootehnice


Sectorul de energie regenerabila si in particular de cogenerare pe baza de biogaz dispune de potential pentru a se dezvolta intr-un ritm alert. Taxele competitive care incurajeaza energia regenerabila, alaturi de perspectivele stabile oferite de guvern si anticiparea unei cresteri majore a cererii pentru energie la preturi bune, fac din cogenerare o sursa atractiva de venit pentru fermieri, investitori privati, companii de investitii si grupuri de energie. Firmele agricole se pot lansa pe piata de electricitate, livrand in retea kilowatii produsi de instalatie.

Potrivit legii, producatorii de energie ce folosesc biogazul ar primi trei certificate pentru fiecare 1MWh produs. "Din punct de vedere legislativ, vorbim despre stimulente constand in Certificate Verzi care au o valoare minima si o valoare maxima si care sunt tranzactionate pe o piata speciala. Spre deosebire de Romania, in alte tari europene exista avantajul unui tarif fix pentru fiecare MW electric injectat in retea, ceea ce le ofera mai multa stabilitate investitorilor", spune managerul AB Energy Romania.

Prin biocogenerare se produce energie electrica si termica din reziduurile agricole si zootehnice, din plantele cultivate anume sau din fractia organica prezenta in deseurile urbane, ceea ce duce la sporirea eficientei energetice si la economisirea resurselor financiare. Alte avantaje ale cogenerarii pentru segmentul agricol, vizeaza reducerea drastica a mirosurilor neplacute, a emisiilor poluante, reducerea germenilor patogeni si utilizarea namolului fermentat pentru fertilizarea solului.

"De patru ani, de cand suntem piata din Romania, am observat ca domeniul agricol este intr-o continua evolutie. Noi ne adresam mai ales sectorului producator de cereale si celui zootehnic. O instalatie de 1 MW poate fi aprovizionata din productia unui teren cultivat cu 500 de ha de porumb, in timp de in sectorul zootehnic, pentru a alimentarea unei instalatii de 100 kW cu deseuri animale, este nevoie de 600 bovine sau de 5.000 de porcine adulte. Echipamentele au o productivitate de peste 80%. Astfel o instalatie de 1 Mwe produce peste 8.000 MWh/an. Urmeaza sa exploram si sectorul avicol, sector in care problemele sunt complexe, deoarece tehnologia de obtinere a biogazului din dejectii avicole, care sunt mai slabe energetic si mai costisitoare", adauga Oprescu.

Cum se "traduce" cogenerarea in termeni de eficienta energetica


Un simplu calcul arata ca, pentru a produce separat caldura si electricitate este necesar cu aproximativ 45% mai mult combustibil decat in situatia in care sunt produse simultan (vezi imaginea alaturata).

"Pentru zonele urbane exista posibilitatea de a obtine biogaz din desurile urbanistice organice. In mod normal, pentru gestionarea deseurilor, locuitorii platesc companii specializate. In acest caz, avantajele sunt foarte mari, considerand faptul ca deseurile pot produce biogaz si cu acesta se poate produce energie electrica si termica pentru oras", spune reprezentantul AB Energy.

In sectorul zootehnic si agricol avantajul este acela ca din deseuri (vegetale si animaliere) se poate obtine caldura si electricitate. "Dupa procesul de digestie, deseurile animaliere devin un fertilizator foarte bun, mai bun decat deseurile animaliere in forma initiala, care au un grad foarte mare de aciditate ce poate arde radacinile plantelor. Acest proces, reduce nivelul mirosului neplacut si creste nivelul de igiena. In concluzie, fermierii pot beneficia de electricitate mai ieftina, de apa calda pentru nevoile zilnice, de incalzire pe timp de iarna, de management al deseurilor si de fertilizatori pentru pamant de o calitate superioara", adauga el.

In Romania exista fonduri europene care pot fi accesate pentru a finanta astfel de aplicatii. Un exemplu de cost pentru o instalatie de 1MW variaza in functie de echipament. Daca instalatia foloseste gaz natural vorbim despre preturi intre 650 si 750.000 euro plus TVA. Daca instalatia este exclusiv pe biogas, (inclusiv partea de digestie) este posibil ca preturile sa fie intre 3,5 pana la 4,5 milioane de euro.

Analiza SWOT a pietei de cogenerare din Romania


Puncte tari

- Solutii dedicate pentru sectorul agricol si zootehnic
- O tehnologie prietenoasa cu mediul inconjurator
- Echipamentele pe biogaz - Solutia pentru managementul deseurilor pentru obtinerea de energie electrica si termica
- Echipamentele pe gaze naturale – Solutia pentru eficientizare energetica
- Eficientizare eregetica in zona industriala
- Solutii de incalzire pentru zona urbana cu consum si preturi mai mici de producer a energiei

Puncte slabe

- Cadrul legal mai are inca multe aspect de imbunatatit
- Investitia in echipamente se amortizeaza intr-o perioada de 3 pana la 6 ani, depinde de situatie, iar aceasta afacere trebuie analizata pe o perioada de 15 ani. Investitorii romani cauta investitii cu recuperare mult mai rapida

Oportunitati

- Stimulentele guvernamentale – certificatele verzi
- Legislatia europeana care sustine energia verde
- In Romania piata este noua
- Numarul companiilor si al fermelor care incep sa inteleaga si sa isi doreasca sa investeasca in solutii de cogenerare.
- Comparativ cu anii anteriori, piata de cogenerare este efervescenta

Amenintari

- Solutiile de cogenerare nu sunt promovate in piata energiei alternative la fel de mult ca solutiile de energie eoliana sau fotovoltaica

Despre grupul AB si AB Energy Romania


Grupul AB, fondat in anul 1981, este prezent in 7 tari (Italia, Spania, Polonia, Serbia, Croatia, Cehia si Romania). Principalele linii de business dezvoltate sunt cogenerarea pe baza de gaze naturale (gaz metan) pentru zona industriala, cogenerarea pe baza de biogaz pentru zona agricola (prin folosirea reziduurilor agricole si/sau zootehnice) si urbana (prin utilizarea deseurilor municipale). Filiala din Romania (AB Energy Romania), creata in anul 2009, desfasoara activitati comerciale si de service.

La nivel international grupul in portofoliu clienti precum Pfizer, Coca Cola, Wienerberger, Lafarge, Nestle, Ferrero. La nivel de grup, sunt implementate peste 700 de instalatii, o parte dintre ele fiind pentru companii mari din Italia, precum Cremonini, Inalka, Mukki etc.. In ceea ce priveste piata din Romania, pana in prezent, compania a implementat 20 de instalatii de cogenerare functionale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri