Producatorul de televiziune Simon Cowell, cel care a creat formatul "Got Talent", a anuntat ca lanseaza un concurs de talente si pe internet, cu sprijinul YouTube si al companiei Syco Entertainment, pe care o detine, informeaza accesshollywood.com, citat de Mediafax.
Noul concurs se va numi "You Generation" si se va desfasura la nivel mondial, scopul sau fiind acela de a descoperi talente "neconventionale si originale", de la muzicieni la fotografi si makeup artisti, magicieni si maestri bucatari.

Syco Entertainment a anuntat ca noul concurs va incepe luna viitoare si se va desfasura pe parcursul unui an, auditiile pentru fiecare dintre categorii durand cate doua saptamani.

Astfel, candidatii vor putea incarca imagini video cu prestatiile lor pe un canal special YouTube, unde vor putea fi urmarite de public si vor fi jurizate de profesionisti din cadrul Syco.

Premii vor fi acordate la finalul fiecarei perioade de doua saptamani, iar premiul cel mare va fi oferit la sfarsitul anului.

Potrivit reprezentantilor Syco Entertainment, acest concurs este un experiment destinat descoperirii de noi talente.

"Este pariul companiei pe care spera sa il castige cu ajutorul social media, care are tot mai multa putere, care a lansat milioane de celebritati, inclusiv pe Justin Bieber", spune Syco.

Concursul "You Generation" va fi disponibil in 15 limbi straine in 26 de tari din intreaga lume.

Syco Entertainment este un joint venture intre compania Sony Music si Simon Cowell, mogulul din industria entertainment care a devenit unul dintre cei mai acerbi "judecatori" ai concursurilor de talente.

Printre proiectele Sysco se numara "X Factor" si "Got Talent" din Statele Unite si Marea Britanie, dar si lansarea unor nume mari precum Susan Boyle si One Direction.

Sursa foto: http://www.simoncowellonline.com/

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri