Bogdan Georgescu, Managing Partner Colliers International

Bogdan Georgescu, Managing Partner Colliers International"In cei 16 ani de scoala am avut mai multi profesori de care imi amintesc cu drag, dar ii voi mentiona acum doar pe cei trei care au avut un impact in dezvoltarea mea personala.

La scoala generala nr. 18 din Brasov doamna profesor Anisoara Pop m-a ajutat (aproape fortat) sa descopar chimia. De cativa ani mi-am tot propus sa o caut sa ii multumesc pentru ca dansa a fost primul profesor care mi-a aratat ca prin munca se poate realiza aproape orice. Chimia a fost materia la care am facut performanta la Olimpiadele Nationale.

De la Liceul de Informatica din Brasov mi-a ramas drag in suflet profesorul de romana, domnul Manta. Pasionat de literatura si inzestrat cu un talent deosebit, dansul m-a facut sa descopar placerea cititului si mai ales pe Nichita.

Cel mai important rol in dezvoltarea mea profesionala cred ca l-a avut profesorul de contabilitate de la ASE, unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut in facultate. Impactul acestuia a fost insa involuntar si a venit in urma unui examen la care eu credeam ca voi pica, iar dansul mi-a dat nota 10. Rezultatul a fost ca, dupa acel examen, am decis sa acord mai putina importanta notelor si sa ma angajez inca din primii ani de facultate. Sunt convins ca experienta dobandita in munca mi-a fost mult mai utila decat materiile “dictate” in facultate."

Compania Colliers International a redevenit anul trecut liderul pietei de consultanta imobiliara, cu afaceri de 3,73 milioane de euro.


Vezi in slide-urile urmatoare 10 interviuri cu manageri de top despre profesorii care le-au influentat cel mai mult cariera.

La realizarea acestui articol au contribuit si Alex Goaga, Cristina Negraru, Diana Zagrean, Laura Culita si Sorina Negrila.


Manuela Necula, director general al Ogilvy Romania

Manuela Necula, director general al Ogilvy Romania1. Care a fost profesorul care v-a influentat cel mai mult cariera? Cum si-a adus aportul in dezoltarea dvs. ulterioara?

Influentele majore nu le-am avut din scoala, ci, mai tarziu, la cativa ani dupa ce am intrat in publicitate.

Pe vremea cand lucram de vreo trei ani in cea mai creativa agentie de publicitate a momentului, D'Arcy (prin 1998), am avut ocazia sa-l intalnesc pe Peter Davies, cel ce conducea la momentul respectiv D'Arcy, pe regiunea EMEA (n.red. Europa, Orientul Mijlociu si Africa). Intalnirea m-a impresionat extrem de mult si, din acel moment, mi-am dorit sa am ocazia sa lucrez in preajma acestui om.

Carisma, personalitatea, profunzimea, inteligenta, talentul, sinceritatea, simtul umorului, simplitatea si caldura umana a lui Peter m-au marcat si l-am privit de atunci ca pe un mentor.

Peste doi ani, mi s-a propus sa plec la un stagiu de pregatire intr-un alt birou D'Arcy si am avut oportunitatea sa-mi aleg orice loc de pe mapamond, lucru extrem de rar in industria de publicitate a acelor vremuri. Fara sa clipesc, mi-am exprimat dorinta de a lucra o vreme cu Peter, oriunde ar fi fost biroul lui, in acea perioada. Iar el a acceptat.

Lunile petrecute muncind in preajma lui Peter m-au facut sa inteleg ca, in meseria noastra, lucrurile bune sunt simple. Si ca cei mai multi dintre noi avem tendinta sa le complicam absolut inutil.

3. Ce sfat/recomandare v-a facut la acel moment?


Mi-a spus sa nu ma iau niciodata prea in serios. Si a fost unul din cele mai importante sfaturi pe care le-am primit vreodata.

Muncesc intr-o industrie in care egourile sunt imense, in care orice lucru este amplificat la maximum, in care multi dintre oameni isi imagineaza ca soarele se invarte in jurul lor, in care o neintelegere minora sau o disfunctionalitate inevitabila ia imediat proportiile unui cataclism mondial.

Sa-ti pastrezi capul pe umeri, sa ai simtul proportiilor si al realitatii e esential.

4. Ce i-ati spune acum profesorului daca l-ati avea in fata?

I-as spune, din nou...multumesc

Manuela Necula este directorul general al Ogilvy din februarie 2005, grupul de comunicare pe care il conduce avand anul trecut un business de 63,9 milioane de euro.


Cristian Colteanu, CEO GE Romania

Cristian Colteanu, CEO GE Romania1. Care a fost profesorul care v-a influentat cel mai mult cariera? Ce contributie a avut in dezvoltarea dvs. ulterioara?

Fac parte dintr-o generatie in care profesorii erau consilieri de incredere si modele etalon pentru elevi, iar eu am avut sansa de a-i transforma pe unii dintre acestia in adevarati mentori, furand din intelepciunea, experienta si talentul lor. Nu pot mentiona doar unul pentru ca fiecare dintre cei pe care i-am considerat mentori, mi-a oferit nu doar informatii, ci modele de comportament care mi-au dat posibilitatea sa-mi formez o abordare proprie.

Un model profesional a fost pentru mine Profesorul Emil Botez, seful catedrei de Masini –Unelte din cadrul Universitatii Politehnica, doctor in stiinte, cu nenumarate brevete de inventie in domeniul mașinilor-unelte și a angrenajelor industriale. M-a impresionat puternic nu doar prin competente, prezenta si atitudine, ci printr-un profil uman deosebit.

O relatie de suflet ma leaga de asemenea de academicianul Gleb Dragan pe care am avut sansa si bucuria de a-l cunoastemai intai ca profesor, ca dupa aceea sa-l cunosc ca om, in cadrul familiei. O personalitate fascinanta si un model de forta interioara, care a gasit intotdeauna resurse pentru a-si atinge telurile si a merge mai departe. Am apreciat intotdeauna deschiderea catre lucruri noi si indraznete si capacitatea de a crea, chiar cu resurse minime, proiecte si lucrari stiintifice care nu au marcat doar generatii de studenti ci intreg domeniul energetic romanesc. Primul laborator didactic din cadrul Politehnicii se leaga de numele domnului profesor Dragan. Comunicativ, deschis si dornic sa invete, chiar si acum la 90 de ani, impresioneaza prin entuziasmul si bucuria cu care vorbeste despre proiectele sale, despre ceea ce mai are de scris si de realizat.

2. Ce sfat/recomandare v-au facut la acel moment?

Sa nu merg pe carari batatorite. Focus pe viitor. In orice intreprind, sa am in minte doar viitorul si sa-mi imaginez cat mai in detaliu destinatia finala, rezultatul. Aceasta abordare m-a ajutat enorm atat in cariera de diplomat, cat si in cea de om de afaceri. Atunci cand ai un target, o tinta de atins, sa nu lasi obstacolele sa-ti blocheze calea. Sa cauti intotdeauna resurse sa mergi mai departe, cu entuziasm si convingere ca vei reusi.

Am invatat de asemenea ca pentru a avea rezultate, ai nevoie de oameni. Oricine poate veni cu o idee valoroasa. Atunci cand toata lumea este dedicata si activa, echipa isi simte contributia si crede cu adevarat in ceea ce face, iar de aici decurg si motivatia, entuziasmul si, implicit, obtinerea unor rezultate mai bune.

3. Ce le-ati spune acum profesorilor daca i-ati avea in fata?


Le multumesc pentru sansa pe care mi-au oferit-o de a primi sfaturi si recomadari utile pentrui ntreaga viata. Multe dintre acestea le-am regasit mai tarziu in cartile de leadership pe care le-am citit, dar au avut o cu totul alta relevanta pentru mine, odata ce le dobandisem si prin interactiunea cu dansii. Exemplul personal functioneaza intr-adevar si daca eu nu i-as fi avut ca mentori, probabil ca acum nu as acorda atat de mult timp consilierii si discutiilor cu membrii mai tineri ai echipei.Ei mi-au creionat profilul uman si moral pe care eu mai tarziu l-am umplut cu competente.

GE este o companie globala cu activitati in sectorul infrastructurii, al serviciilor si al media, producand de la motoare de aeronave, pana la echipamente medicale si programe de televiziune. GE este prezenta in peste 100 de tari, inclusiv Romania.

Marius Ghenea, Presedinte FiT Distribution

Marius Ghenea, Presedinte FiT Distribution1. Care a fost profesorul care v-a influentat cel mai mult cariera?

Profesorul care mi-a influentat cel mai mult dezvoltarea personala (si cariera, prin extensie) a fost cu siguranta mama mea, profesoara de matematica la Liceul Fratii Buzesti din Craiova (acum la pensie). Chiar daca nu a fost vreodata profesoara mea in clasa, a fost totusi cel mai important dascal al meu. Insa am fost in general foarte norocos sa am profesori extraordinari, atat in scoala generala, cat si in liceu (Colegiul Carol I din Craiova) si apoi in facultate, de la care am avut foarte multe lucruri de invatat, asa inca sa mentionez unul sau altul dintre ei ar fi o nedreptate fata de ceilalti.

Era o generatie de profesori valorosi, competenti, pasionati de ceea ce faceau si, chiar daca multi dintre ei puteau fi considerati "de moda veche", se facea o scoala foarte buna atunci, in Romania.

2. Cum si-a adus contributia in dezoltarea dvs. ulterioara?


Contributia ei a fost si in primii ani de scoala, dar si mai tarziu, atunci cand ea mi-a insuflat pasiunea pentru matematica, astfel incat am ajuns sa particip, an de an, la olimpiadele de matematica si sa obtin premii pana la faza nationala, participand chiar si la un lot olimpic international largit, in liceu. Cred ca acest lucru m-a invatat nu doar sa lucrez cu numerele (ceea ce, cu siguranta, mi-a folosit mult si in activitatea de business ulterioara, atat ca antreprenor, cat si ca business-angel), dar si sa incerc sa fiu cat mai competitiv in tot ceea ce faceam, indiferent ca era sport, vioara, literatura, geografie, istorie sau limbi straine.

3. Ce sfat/recomandare v-a facut la acel moment?

Evident, mi-a facut multe recomandari, mi-a dat multe sfaturi bune, probabil cel mai bun sfat pe care mi l-a dat vreodata a fost sa incerc sa fiu cel mai bun in activitatile care imi plac, care ma pasioneaza. M-am lovit cumva de acest lucru in viata, pentru ca s-a intamplat nu o data sa imi placa sa fac mai multe lucruri diferite in acelasi timp, iar de la un moment dat, a fost din ce in ce mai complicat sa le fac in continuare pe toate la fel de bine.

4. Ce i-ai spune acum profesorului daca l-ati avea in fata?


Ii multumesc mamei mele de fiecare data cand am ocazia, pentru ce a facut pentru mine, insa probabil ca nu voi putea niciodata sa fac acest lucru suficient de bine, suficient de des.

FiT Distribution, companie care detine branduri precum PCFun.ro, ElectroFun.ro sau ShopIT.ro, a generat in 2010 venituri de 22,5 mil. euro, dublu fata de 2010. Profitul a ramas similar, de circa 14.000 euro.


Valentin Petrof, Country Manager Manpower Romania

Valentin Petrof, Country Manager Manpower Romania1. Care a fost profesorul care v-a influentat cel mai mult cariera?

J.B. Kassarjian - Professor Emeritus, Strategy and Organization la IMD Business School pe care l-am intalnit in 2002 in cadrul programului MBA de la Bled School of Management.

2. Cum si-a adus aportul in dezoltarea dvs. ulterioara?


Experienta din cadrul programului derulat cu Prof. JB Kassarjian a reprezentat o sursa de inspiratie pentru dezvoltarea mea ulterioara, fara a avea din pacate contacte directe cu profesorul ulterior absolvirii.

3. Ce sfat/recomandare v-a facut la acel moment?

“Nu uita niciodata ca, “culture eats strategy at breakfast!”” este recomandarea pe care am primit-o si pe care nu am uitat-o, spusa de Prof. Kassarjian. La putin timp dupa aceea am realizat ca pe langa un mare adevar, profesorul Kassarjian imi transmisese si o noua invitatie spre opera autorului acestei afirmatii (Peter Drucker).
Importanta culturii este o realitate de care cred ca ne lovim cu totii in orice tip de organizatie.

4. Ce i-ati spune acum profesorului daca l-ati avea in fata?

I-as spune ca m-as bucura ca si generatia fiicei mele si generatiile care vin sa aiba sansa de a intalni profesori de aceeasi talie.

Manpower Romania l-a numit pe Valentin Petrof, 35 de ani, in functia de director general in luna mai a acestui an.
Afacerile ManPower Romania, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala de recrutare, au crescut anul trecut cu aproape 50% la 18,7 milioane de euro.

Grigore Horoi, presedintele Agricola Bacau

Grigore Horoi, presedintele Agricola Bacau1. Care a fost profesorul care v-a influentat cel mai mult cariera? Cum si-a adus aportul in dezoltarea dvs ulterioara?

Au fost mai multi. Eu chiar am afirmat in mai multe randuri ca dascalii au un rol important in definirea destinului unui elev. O sa amintesc aici doar doi dintre profesorii care cred ca mi-au influentat destinul.

Unul a fost regretatul Alexandru Corvin-profesor de fizica si dirigintele clasei la Liceul Lucretiu Patrascanu (astazi Gheorghe Vranceanu, in Bacau). Imi amintesc ca in prima ora de clasa ne-a comunicat ca din punctul dumnealui de vedere elevii se impart in trei categorii: cei care au stiut si nu au uitat, cei care au stiut si au uitat si cei care nu au avut ce uita.

Mi-a placut la profesorul meu pasiunea pentru munca pe care o facea, capacitatea de a se plia pe personalitatea fiecarui elev, increderea pe care ne-o insufla, nu doar in raport cu scoala, ci si cu problemele vietii in general.

A fost in opinia mea un profesor care aborda un stil modern, stil de care scoala romaneasca ar avea nevoie si astazi .

Un alt profesor care as putea spune ca mi-a influentat radical destinul a fost regretatul profesor Stoica -profesor de economie politica, socialism stiintific si filozofie. In primii ani de de liceu se faceau ore de economie politica, manualele in acea vreme aveau ca tema cam doua treimi istoria capitalismului si aproximativ o treime despre economia socialista cu teoriile lui Marx, Engels si Lenin si programele de dezvoltare ale Romaniei adoptate de Nicolae Ceausescu la Congrese sau Conferinte Nationale.

Desi aveam o inclinatie naturala catre "stiintele exacte" (matematica,fizica, chimie) acest profesor m-a inclus in lotul pentru Olimpiada Scolara la economie politica, eu reprezentand astfel licelul la faza pe tara. Asa a incoltit ideea de-a incerca sa-mi construiesc o cariera in domeniul economic, lucru care de fapt s-a si intamplat.

3. Ce i-ati spune acum profesorului daca l-ati avea in fata?

Daca as avea ocazia sa discut cu acesti profesori le-as spune ca anumite valori sunt recunoscute indiferent de scurgerea timpului. Cred cu tarie ca si astazi, in conditiile invatamantului actual ar fi tot profesorii exceptionali de care imi aduc aminte cu mult drag si recunostinta.

Grupul de firme Agricola Bacau, cu activitate in industria carnii, a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de aproximativ 240 milioane de lei, cu 18% mai mare fata de perioada similara a anului trecut, datorita cresterii vanzarilor pe majoritatea segmentelor de produse. Din grupul Agricola Bacau fac parte Agricola International, Salbac, Europrod, Avicola Lumina-Constanta, Aicbac, Comcereal, Suinprod Siret, Agricontruct, G.A. Nutritie Animala.



Ovidiu Sandor, CEO ModaTim

Ovidiu Sandor, CEO ModaTim1. Care a fost profesorul care v-a influentat cel mai mult cariera?

Au fost mai multi, insa cea mai mare influenta au avut-o profesorii de liceu (a absolvit Liceul de Informatica din Timisoara, actualmente Liceul Grigore Moisil). As dori sa-i amintesc aici pe domnul Penesel si pe doamna. Stan (profesori de informatica), dar si pe doamna profesor Dorina Margineantu, directoarea liceului pe acea vreme, diriginta noastra si profesoara de limba si literatura romana.

2. Cum si-au adus aportul in dezoltarea dvs. ulterioara?

Acesti oameni mi-au insuflat dorinta de a nu ma opri din a invata. Au creat un mediu in care munca, efortul si rezultatul erau rasplatite, un lucru normal azi, dar extraordinar pentru perioada comunista. De la ei am invatat ca in mare masura totul depinde doar de noi si ca nu exista obiectiv ce nu poate fi atins.

3. Ce sfat/recomandare v-au facut la acel moment?

Am invatat de la acesti dascali ca totul este posibil, chiar si in contextul unui sistem precum cel comunist. Au creat un cadru propice unei dezvoltari sanatoase, au organizat pentru noi tabere private de informatica. Au mers chiar mai departe si si-au asumat in totalitate rolul pe care un dascal adevarat trebuie sa-l aiba in formarea tinerilor. Au organizat excursii pentru ca noi sa descoperim obiceiurile (religioase!) de Craciun din Maramures. Iar aceste evenimente s-au intamplat intr-un regim in care, teoretic, nimic din toate astea nu erau posibile.

4. Ce le-ati spune acum profesorilor daca i-ati avea in fata?

Asa cum de altfel am spus-o mai multor profesori la reintalnirea cu fostii profesori si colegi de clasa, abia acum imi dau seama ca au avut o contributie determinanta la educatia si pregatirea mea. Asa cum mediul de acasa este un factor esential in educatia unui copil, la fel este si scoala, cel putin o scoala buna. Iar o scoala buna este rodul muncii oamenilor care activeaza in ea.

Timisoreanul Ovdiu Sandor este cunoscut in special pentru cele trei cladiri de birouri dezvoltate, parte a proiectului City Business Centre din Timisoara, dar si pentru fabrica de confectii ModaTim, printre clientii careia se numara Hugo Boss, Escada si Burberry.

Marius Pahomi, Manager al agentiei MEC Interaction

Marius Pahomi, Manager al agentiei MEC Interaction1. Care a fost profesorul care ti-a influentat cel mai mult cariera?

Prof. univ. Vasile Tran, preda la SNSPA cursurile de Teoria Comunicarii, respectiv Patologii si Terapii in Comunicare.

2. Cum si-a adus contributia in dezoltarea ta ulterioara?

El a fost cel care m-a ajutat sa inteleg forta comunicarii si sa urmez Facultatea de Comunicare si Relatii Publice “David Ogilvy” in paralel cu ASE-ul.

3. Ce sfat/recomandare v-a facut la acel moment?

Comunicarea este modalitatea prin care poti obtine si exercita puterea de orice natura si de orice fel.

4. Ce i-ai spune acum profesorului daca l-ati avea in fata?

O parte din ceea ce sunt eu astazi se datoreaza discutiei cu dansul de cateva ore intr-o zi de vara. Iar partea care imi lipseste se datoreaza probabil faptului ca nu am aprofundat suficient de bine subiectul.

Marius Pahomi a reusit in peste trei ani sa puna la punct agentia de media MEC Interaction care a ajuns, conform lui, numarul unu in piata. Persoana activa in online, bloger, fost manager de dezvoltare la Vodanet Media si absolvent de ASE, Pahomi este unul dintre cei mai cunoscuti oameni din online-ul romanesc.

Clement Nicolaescu, Director Executiv ArboInteractive

Clement Nicolaescu, Director Executiv ArboInteractive1. Care a fost profesorul care v-a influentat cel mai mult cariera?

Profesorul care mi-a influentat cariera este profesorul de Economie din liceul Unirea Turnu Magurele. Este vorba despre domnul profesor Corneliu Cretu. Mie mi-a influentat drumul prin doua "intamplari" majore. Dupa ce am primit nota 2 la un test la Economie m-a(m) convins ca nu e cazul sa ma indrept spre ASE asa cum intentionam. Tot domnul profesor m-a surprins fumand impreuna cu alti colegi ceea ce a insemnat eliminarea din scoala pentru 3 zile. A fost un mod relativ dur pentru mine de a intelege ca nu e cale de intoarcere in asumarea responsabilitatii dupa ce ai facut o greseala.

2. Cum si-a adus contributia in dezoltarea ta ulterioara?


De la domnul profesor am inteles ca nu poti sa fabrici o alta realitate. O poti planifica, o poti influenta, dar nu o poti evita si trebuie sa iei decizii in consecinta.

3. Ce sfat/recomandare v-a facut la acel moment?

Nu cred ca sfaturile in sine sunt ceea ce am retinut si folosit de la dl. profesor, ci intamplarile in sine.

4. Ce i-ai spune acum profesorului daca l-ati avea in fata?


In timpul studentiei am fost fata in fata si mi-a cerut un foc pentru a-si aprinde tigara. A fost un fel de razbunare pentru mine sa ii aprind tigara profesorului care m-a dat afara din scoala pentru ca am fumat. Acum, daca l-as intalni, i-as spune ca m-am lasat de fumat de mult timp.

Clement Nicolaescu, care ocupa functia de director de marketing al regiei de publicitate online ArboInteractive, a fost promovat in luna iulie pe postul de director executiv, data de la care se ocupa suplimentar, si de organizarea interna, implementarea de tehnologie supervizand si cresterea performantei companiei. Reteaua ArboInteractive are in portofoliu peste 150 de site-uri.

Alexandra Popescu, Country manager franciza Oxette

Alexandra Popescu, Country manager franciza Oxette1. Care a fost profesorul care v-a influentat cel mai mult cariera?

Chiar daca materiile pe care le preda in scoala erau matematica si informatica, doamna Oprea m-a invatat in primul rand sa gandesc si sa imi prioritizez toate actiunile. Era pe atunci profesoara la liceul Lovinescu, insa eu eram eleva la liceul Mihai Eminescu si o cunosteam pe doamna profesoara prin intermediul parintilor mei, profesori de asemenea.

2. Cum si-a adus aportul in dezoltarea dvs ulterioara?


Doamna profesoara mi-a format tot procesul gandirii logice si ii multumesc in fiecare zi pentru asta, punandu-si astfel amprenta asupra dezvoltarii mele.


3. Ce sfat/recomandare v-a facut la acel moment?

O intrebam de fiecare data cand aveam cate o problema la matematica sau vreun program la informatica carora nu le puteam da de cap de ce anume avem nevoie sa invatam asa ceva, pentru ca eram sigura ca nu le voi folosi vreodata. Raspunsul era acelasi de fiecare data : "Da, ai dreptate, nu o sa le folosesti, insa tot ce faci acum iti dezvolta procesul gandirii si te ajuta sa faci conexiuni mult mai usor".

4. Ce i-ati spune acum profesorului daca l-ati avea in fata?


I-as spune ca ii multumesc pentru deschiderea cu care mi-a transmis cunostintele si ca imi este dor de invatamintele dansei si de acea perioada.

Oxette este un brand international, prezent in peste 25 de tari, printre care si Romania, cu 350 de puncte de vanzare. Inca de la lansarea sa in Grecia, in anul 1998, Oxette s-a incadrat intr-o categorie aparte de bijuterii, definita prin conceptul de fashion jewelery. Oxette produce si comercializeaza bijuterii din argint, ceasuri si accesorii. In Romania, brandul este prezent prin intermediul unei master francize in Bucuresti, Constanta si Cluj.

Augustin Roman, Seful pe online al GSP

Augustin Roman, Seful pe online al GSP1. Care a fost profesorul care v-a influentat cel mai mult cariera?

Imi voi aminti intotdeauna cu respect de profesorul meu de matematica din clasele 5-8. Am invatat la Scoala generala nr 3 din Alexandria, iar domnul Negreanu a fost un om deosebit, care a reusit sa ma faca sa-mi placa matematica si sa performez la aceasta materie. Din clasa a 5-a pana in a 12-a am atins an de an faza judeteana a Olimpiadei de matematica. Intr-a 8-a, cind ma pregateam de treapta 1, am luat chiar locul 3, fiind foarte aproape de faza nationala.

2. Cum si-a adus aportul in dezoltarea dvs. ulterioara?

Matematica inseamna munca, concentare, logica si cautare a solutiilor! Exact ingredientele pe care am cautat sa le folosesc in toate etapele vietii de pana acum.

3. Ce sfat/recomandare v-a facut la acel moment?

Discuta cu noi. Ne-a invatat atunci ca este bine sa avem simtul datoriei si ca trebuie sa fim organizati. De altfel, pot spune ca organizarea este instrumentul simtului datoriei!

4. Ce i-ati spune acum profesorului daca l-ati avea in fata?


L-as privi in ochi, i-as stringe mina cu putere si i-as spune simplu: MULTUMESC.

Ce spun specialistii - Andrei Gosu, Director General Ascendis

Ce spun specialistii - Andrei Gosu, Director General Ascendis1.Care sunt factorii care sustin ascensiunea unei persoane la locul de munca?

Ca sa fim concisi, si brutal de simplisti, putem reduce toti factorii care sustin ascensiunea unei persoane la locul de munca, la doi: IQ-ul si IE-ul. IQ-ul te ajuta sa te angajezi intr-o organizatie, iar IE-ul te ajuta sa promovezi in cadrul acelei organizatii.

2. Cat de importanta este pregatirea angajatului?


Este foarte importanta. Atat inteligenta clasica (IQ), cat si cea emotionala (IE) sunt vitale in dezvoltarea oricarui angajat. Modelarea incepe la nastere si nu se termina pana la sfarsitul vietii. Pregatirea omului modern este un proces continuu. Alvin Toeffler spunea prin anii 70 ca “Lumea va fi condusa de oameni capabili sa invete, sa se dezvete si sa invete din nou”. Noi traim vremurile pe care le previziona el, acum 40 de ani. Parintii nostri au fost ultima generatie de oameni care au putut aplica, pana la sfarsitul vietii, ceea ce au invatat in tinerete. Noi nu mai putem. Odata la 10 ani lumea se schimba radical. Suntem nevoiti sa facem fata schimbarilor. Cum? Raspunsul este simplu: fiind deschisi la nou si invatand in fiecare zi.

3. Care este rolul profesorilor in formarea viitorilor angajati si implicit manageri?

Sistemul educational romanesc este concentrat pe dezvoltarea IQ-ului. Ceea ce nu este rau. Dar nu este complet. Spre exemplu, in Romania avem o scoala de informatica buna. Majoritatea jucatorilor mari din IT&C (ex. HP, Ericsson, IBM, Microsoft, Oracle s.a.m.d.) au investit si au angajat echipe mari de informaticieni la noi in tara. Iar rezultatele lor sunt apreciate. Insa IQ-ul nu este totul in viata. Ca un angajat sa evolueze intr-o organizatie, are nevoie, alaturi de IQ, si de inteligenta sociala si emotionala (IE). Aici suntem deficitari. Invatam la scoala, din frageda pruncie, ecuatia de gradul doi si grupa gazelor rare din tabelul lui Mendeleev, dar nu invatam si cum sa vorbim in public, cum sa ne vindem ideiile, cum sa ne comportam in societate, care sunt etapele unei intalniri, cum sa conducem proiecte etc. Am enumerat aici cateva abilitati de baza, cu un impact puternic in cariera, ce ar putea fi antrenate inca din clasele primare. Rolul profesorului modern roman va fi sa acopere ambele dimensiuni.


La realizarea acestui articol au contribuit si Alex Goaga, Cristina Negraru, Diana Zagrean, Laura Culita si Sorina Negrila.