Lafarge, suspectata de abuz de pozitie dominanta

Lafarge, suspectata de abuz de pozitie dominantaInspectorii Consiliului Concurentei (CC) au efectuat, la sfarsitul lui mai 2009, inspectii la sediul central al Lafarge Ciment Romania, precum si la cele doua puncte de lucru de la Hoghiz si Medgidia, ca urmare a investigatiei declansate de CC privind posibila incalcare a Legii Concurentei de catre compania producatoare de ciment.

Investigatia inopinata a fost declansata ca urmare a unei plangeri inaintata autoritatii de concurenta, privind un posibil abuz de pozitie dominanta al Lafarge Ciment pe piata sortimentului de ciment CEM I 52,5R din Romania.

Reprezentantii Lafarge Ciment au declarat atunci ca respecta prevederile legislatiei privind concurenta, cu privire la investigatia declansata de Consiliul Concurentei referitoare la posibila incalcare a Legii Concurentei de catre compania producatoare de ciment.

"Lafarge Ciment (Romania) a raspuns si va raspunde cu promptitudine intotdeauna solicitarilor Consiliului Concurentei in vederea sustinerii exercitarii atributiilor acestuia, in calitate de autoritate de concurenta, conform prevederilor legii. Lafarge Ciment (Romania) reitereaza cu aceasta ocazie, faptul ca actioneaza exclusiv cu respectarea prevederilor legislatiei privind concurenta, ceea ce se reflecta pe deplin in politica specifica implementata la nivel de Grup", potrivit unui comunicat de presa emis de companie ca raspuns la declansarea investigatiei.

Marii retaileri s-au inteles la pret

Marii retaileri s-au inteles la pretIn septembrie anul trecut, Consiliul Concurentei a declansat patru investigatii privind potentiala incalcare a Legii Concurentei si a Tratatului CE, de catre comercianti cash and carry, comercianti cu amanuntul si furnizori de produse alimentare.

Prima investigatie a vizat societatile membre ale grupului Metro (Metro Cash&Carry Romania, real, -Hypermarket Romania, MGB Metro Buying Group) si furnizorii acestora. Cea de-a doua investigatie a avut in vedere vedere companiile grupului Rewe (Selgros Cash&Carry si Billa Romania), in timp ce a treia si a patra - lanturile de magazine Mega Image, CDE R Interex si furnizorii acestora.

Investigatiile privesc posibile intelegeri anticoncurentiale intre comercianti si furnizorii acestora, referitoare la stabilirea preturilor de vanzare sau de revanzare.

Potrivit informatiilor oficialilor CC, activitatea desfasurata de catre aceste societati reprezinta aproximativ 40% din valoarea totala a comertului modern alimentar romanesc.




Vodafone, Orange si Cosmote, intelegeri la cartelele preplatite?

Vodafone, Orange si Cosmote, intelegeri la cartelele preplatite?O luna mai tarziu, in noiembrie, Consiliul Concurentei a declansat doua investigatii avand ca obiect posibile intelegeri pe piata comercializarii produselor preplatite de telefonie mobila.

O investigatie a fost declansata ca urmare a unei plangeri si a avut ca obiect o posibila intelegere intre Orange Romania si distribuitorii acesteia de a nu vinde catre anumiti agenti economici. Cea de a doua investigatie a fost declansata din oficiu s-a ocupat de posibilele practici anticoncurentiale prin stabilirea preturilor de revanzare si intelegeri intre agentii economici implicati pe intreg lantul de distributie al Orange Romania, Vodafone Romania si Cosmote.

"Autoritatea de concurenta are in analiza, din anul 2006, un posibil abuz de pozitie dominanta savarsit de catre companiile Orange, Vodafone si Romtelecom pe piata serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe/mobile in propria retea publica de telefonie", a anuntat atunci CC.



Piata legumelor si fructelor, sub lupa CC

Piata legumelor si fructelor, sub lupa CCConsiliul Concurentei a declansat in octombrie o investigatie pe piata comercializarii de fructe si legume din Bucuresti privind o posibila intelegere in fixarea preturilor de vanzare la raft intre Interfruct, Albinuta Shops si Profi Rom Food.

In cadrul acestei investigatii, inspectorii de concurenta au efectuat inspectii inopinate simultane la sediile societatilor mentionate. "In situatia in care aceste practici vor fi confirmate, Consiliul Concurentei va sanctiona companiile vinovate, iar amenzile pot ajunge pana la 10% din cifra de afaceri”, a declarat atunci Bogdan Chiritoiu (foto), presedintele Consiliului Concurentei.

In toamna lui 2008, CC a amendat cu 850.000 de euro lanturile de magazine Billa Romania, Pic si Spar pentru furnizarea de informatii incorecte, referitoare la clauza clientului cel mai favorizat, respectiv obligatia furnizorului de a oferi comerciantului cel mai bun pret de pe piata.


Prima inspectie inopinata in cazul unei preluari

Prima inspectie inopinata in cazul unei preluariIn noiembrie, Consiliul Concurentei a efectuat o serie de inspectii inopinate la sediile LaborMed si Ozone, in urma declansarii unei investigatii privind posibila punere in practica a operatiunii de concentrare economica inainte de obtinerea aprobarii autoritatii de supraveghere a concurentei pe piata romaneasca.

„Este pentru prima oara cand se foloseste acest instrument, numit inspectie inopinata in cazul unei operatiuni de concentrare economica. Insa nerespectarea obligatiei de a nu implementa o concentare economica inainte de autorizarea acesteia de catre Consiliul Concurentei reprezinta o incalcare grava a regulilor privind controlul fuziunilor si achizitiilor. De aceea, Consiliul Concurentei va utiliza toate instrumentele disponibile pentru a se asigura ca agentii economici respecta aceste reguli” a declarat la acea data domnul Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

SC Ozone Laboratories Pharma SA si Perpetuem Limited, societati apartinand grupului Advent, au notificat Consiliului Concurentei operatiunea de concentrare economica prin care au dobandit controlul asupra unor active aparþinand Ozone Laboratories SRL si unor afiliati ai acesteia.

In Romania, grupul Advent mai controleaza producatorul de medicamente Labormed Pharma SA si distribuitorul acestuia Labormed Pharma Trading SRL, producatorul de vopsele Dufa Deutek SA si producatorul de caramizi Ceramica SA.

Vara aceasta, LaborMed a preluat portofoliul de 400 de produse al Ozone Laboratories, printr-o tranzactie evaluata la 25 de milioane de euro.

Investigatie pe piata difuzarii meciurilor de fotbal

Investigatie pe piata difuzarii meciurilor de fotbalConsiliul Concurentei (CC) a declansat, in aprilie, o investigatie din oficiu privind posibilele incalcari ale legii concurentei pe piata difuzarii evenimentelor fotbalistice. Astfel, CC a analizat modul in care Liga Profesionista de Fotbal si de FRF au vandut in comun drepturilor de televiziune, dar si consortiul format din Antena 1 si RCS&RDS, pentru valorificarea drepturilor de televiziune.

Consortiul format din Antena 1 si RCS&RDS a castigat pe data de 31 martie 2008 licitatia pentru drepturile TV pentru urmatoarele trei sezoane ale Ligii I de fotbal, platind 85 milioane de euro fara TVA. Antena 1 a castigat licitatia cu 102 de milioane, inclusiv TVA, Realitatea TV a oprit licitatia la 84,5 de milioane, iar Kanal D s-a oprit la 73 de milioane.

Drepturile de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I erau valabile pentru sezoanele 2008/2009, 2009/2010 si 2010/2011, au precizat la acea vreme oficialii CC.


Contabilii, luati la bani marunti

Contabilii, luati la bani maruntiTot in primavara lui 2009, Consiliul Concurentei (CC) a declansat o investigatie din oficiu privind o posibila incalcare a legii concurentei pe piata serviciilor prestate de expertii contabili, contabilii autorizati si societatile de profil din Romania.

Potrivit unui comunicat de presa emis la acea data, "deciziile asociatiilor de agenti economici care vizeaza fixarea preturilor sau tarifelor sunt interzise de legea concurentei, iar o astfel de practica poate afecta comertul pe piata comunitara daca ea este aplicabila la nivel national".

In cadrul acestei investigatii, inspectorii institutiei au efectuat o serie de inspectii inopinate simultane la sediul Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, precum si la unele dintre filialele acestuia.

Din anul 2004, autoritatea romana de concurenta a adoptat o politica de clementa, conform careia CC poate acorda imunitate la amenda sau reduceri substantiale ale amenzilor pentru agentii economici care furnizeaza informatii/documente relevante pentru depistarea si sanctionarea cartelurilor in care sunt implicati.


Comvex acuza Arcellor de control

Comvex acuza Arcellor de controlConsiliul Concurentei (CC) a declansat in august 2009 o investigatie in cazul unei posibile dependente economice a operatorului portuar Comvex din Constanta de grupul siderurgic Arcelor Mittal Galati.

“Din analiza unei plangeri formulate de Comvex, operator portuar din Constanta, autoritatea de concurenta a retinut posibila exercitare a unei influente determinante asupra Comvex de catre societati din grupul Arcelor Mittal, implicit in contextul unor relatii comerciale de lunga durata intre cei doi si a unei posibile dependente economice. In cazul in care, in urma investigatiei, nu se constata existenta unui control al lui Arcelor Mittal asupra Comvex, Consiliul Concurentei isi rezerva dreptul de a se autosesiza cu privire la alte posibile incalcari ale legii in speta in cauza”, a declarat la acea data Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Potrivit comunicatului de presa emis de CC, Comvex a reclamat Consiliului Concurentei, in luna iulie, mai multe posibile incalcari ale legii si anume: exercitarea controlului asupra Comvex de catre Arcelor Mittal, o intelegere intre Arcelor Mittal Galati, societatea mama Arcelor Mittal Holding SA si o alta societate a grupului si pentru eliminarea reclamantului de pe piata si un un abuz de pozitie dominanta al lui Arcelor Mittal Galati manifestata prin exploatarea starii de dependenta economica in care se afla Comvex.

“Daca se va constata ca Arcelor Mittal Galati a realizat o operatiune de concentrarea economica pe care nu a notificat-o Consiliului Concurentei, acesta este pasibil de sanctiune pentru omisiunea notificarii (amenda poate ajunge la pana la 1% din cifra de afaceri) si pentru punerea in practica a unei operatiuni inainte de emiterea unei decizii de catre autoritatea de concurenta (in aceasta situatie amenda poate ajunge la pana la 10% din cifra de afaceri)”, au anuntat atunci oficialii CC.