#5. Criza din Grecia ameninta revenirea Romaniei

#5. Criza din Grecia ameninta revenirea RomanieiPotentialele efecte negative ale crizei din Grecia ameninta si revenirea economica din Romania in contextul in care multi investitori greci sunt prezenti pe plan local, in special in sistemul bancar.

Un raport al bancii japoneze Nomura citat de Financial Times arata ca Romania si Bulgaria vor fi afectate cu siguranta de criza din Grecia, iar consecintele au inceput deja sa se faca simtite, primul efect fiind reducerea creditarii de catre subsidiarele bancilor elene.

Creditarea populatiei si a companiilor oricum a fost aproape inghetata in ultimii doi ani si, desi am iesit tehnic din recesiune, iar bancheri tot promoveaza creditele, apetitul pentru noi imprumuturi este slab.

In termeni reali, soldul creditului neguvernamental acordat de banci a scazut in aprilie 2011 cu 0,3% fata de luna precedenta, pana la nivelul de 204,62 miliarde de lei, iar comparativ cu luna similara din 2010 s-a redus cu 5,7%.

Citeste cele mai importante stiri si analize despre situatia din Grecia in sectiunea dedicata Criza din Grecia
.

#4. Investitiile straine, mai mici decat in recesiune

#4. Investitiile straine, mai mici decat in recesiuneInvestitiile straine directe in Romania s-au diminuat cu 28,7% in primele patru luni din acest an, coborand la 444 milioane euro, de la 623 milioane euro in perioada similara a anului anterior. Datele nu ii fac fericiti pe oficialii romani, in conditiile in care depindem puternic de banii strainilor.

"Avem nevoie de investitii, de bani din strainatate, pentru ca toate economiile nationale nu sunt suficiente pentru dezvoltare si crestere. Daca avem nevoie de investitori, atunci trebuie sa fim si atractivi pentru ei", a declarat, pentru Wall-Street.ro, Steven van Groningen, presedintele Consiliului Investitorilor Straini si al Raiffeisen Bank Romania.

Din totalul investitiilor aferente primelor patru luni din 2011, creditele intra-grup au insumat 324 milioane de euro, iar participatiile la capital consolidate cu pierderea neta estimata au reprezentat 120 milioane de euro.

Mai rau este ca Romania a iesit din clasamentul celor mai atractive 30 de tari emergente pentru investitorii de retail in 2011, potrivit unui studiu AT Kearney, dupa ce anul trecut a coborat 5 pozitii pana pe locul 28.

Citeste si un interviu cu Steven van Groningen, noul presedinte al Consiliului Investitorilor Straini.

#3. Angajarile bat pasul pe loc

#3. Angajarile bat pasul pe locDesi economia a iesit din recesiune, iar cresterea a inceput sa se vada inca de la finalul lui 2010, managerii care au in plan sa reia angajarile in urmatoarea perioada sunt tot mai putini. In plus, inovatia si investitiile in cercetare si dezvoltare nu se afla in topul prioritatilor executivilor.

Managerii din Romania sunt, in mare parte, mai pesimisti in ceea ce priveste perspectivele unor noi angajari in urmatoarele 12 luni.

58% dintre managerii din Romania intentioneaza sa mentina constant numarul de angajati in urmatoarele 12 luni, in timp ce 32% dintre executivii romani afirma ca vor reduce usor sau semnificativ personalul in urmatorul an. Procentul managerilor romani ce intentioneaza sa angajeze in urmatoarele luni este in prima parte a acestui an de doar 10%, in scadere de la 32% cat era in ultimul trimestru din 2010

#2. Inflatia taie din puterea de cumparare

#2. Inflatia taie din puterea de cumparareRata anuala a inflatiei a depasit nivelul de 8% in martie, iar in luna mai a ajuns la 8,41%, potrivit datelor prezentate de Institutul National de Statistica. Preturile la bunurile de consum s-au scumpit, in medie, cu 0,21% in mai 2011 comparativ cu luna precedenta.

Inflatia, aceasta taxa „parsiva”, cum o numesc unii economisti, va afecta puternic puterea de cumparare a romanilor in urmatoarea perioada, in conditiile in care veniturile nu vor fi indexate cu rata de crestere a preturilor. Economistii avertizeaza ca cele mai mari presiuni inflationiste vin din partea preturilor la alimente si combustibili.

Vestea rea este ca alimentele se scumpesc. Vestea buna este ca oficialii Bancii Nationale a Romaniei sustin ca inflatia anuala se va mai majora marginal doar pana in iunie 2011, dupa care se va reduce deoarece se va elimina efectul majorarii TVA.

#1. Salariul mediu, cu doar 90 de lei mai mare decat acum 2 ani

#1. Salariul mediu, cu doar 90 de lei mai mare decat acum 2 aniCastigul salarial mediu net a fost de 1.498 de lei in aprilie 2011, cu doar 90 de lei mai mare fata de nivelul din aprilie 2009, cand Institutul National de Statistica anunta un salariu de 1.408 lei. In termeni reali, crestearea nici nu exista deoare inflatia a avut grija sa erodeze orice castig.

Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in intermedierea financiara (3.862 de lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (850 de lei).

Costul orar al fortei de munca, in functie de numarul zilelor lucratoare, a scazut in primul trimestru cu 2,11% fata de perioada similara din 2010, cele mai semnificative reduceri fiind inregistrate in activitati de spectacole, culturale si recreative, invatamant, sanatate si administratie publica.