Locul 10 Randament de 2,86%

Cel mai redus randament oferit de un fond diversificat dintre cele analizate este cel inregistrat de KD Optimus. In 2009, randamentul oferit de fond a fost de 24,21%.

Fondul administrat de KD Investments Romania avea investitii de 45,89% din active in actiuni listate, 22,93% in depozite bancare, 16,48% in titluri de stat, iar 14,11% erau plasate in obligatiuni municipale si corporatiste, potrivit informatiilor de pe site-ul companiei.

KD Optimus detine cele mai mici active dintre fondurile analizate, de respectiv 0,95 milioane lei. Valoarea unitara a activului net (VUAN) este de 9,3 lei.

Locul 9 Randament de 3,57%

Fondul Transilvania, administrat de Globinvest, a obtinut o crestere a activelor de 3,57% de la inceputul anului. La finalul anului trecut, randamentul oferit a fost de 26,74%.

Fondul administreaza active de 20,36 milioane lei si are un VUAN de 28,66 lei.

Potrivit portofoliului, Transilvania plaseaza 57,36% din active in depozite, 26,23% in actiuni, 6,20% in obligatiuni si 4,92% in titluri de participare.

Cele mai mari detineri in actiuni se regasesc in titluri SIF Moldova (SIF2), Biofarm (BIO), OMV Petrom (SNP), SIF Oltenia (SIF5) si BRD SocGen (BRD).

Locul 8 Randament de 3,57%

Carpatica Stock, administrat de Carpatica Asset Management, a oferit de la inceputul anului un randament de 3,57%, dupa ce in 2009 a inregistrat o crestere 56,35%.

Cele mai mare detineri ale fondului se regasesc in actiuni 60,38%, in depozite in proportie de 30,85% si in unitati de fond - 6,66%, conform structurii portofoliului.

Actiunile cu cele mai mari ponderi in portofoliu sunt Transgaz (TGN), SIF Banat-Crisana (SIF1), SIF Oltenia (SIF5) si Fondul Proprietatea – 6,48%.

Activele fondului se ridica la 12,1 milioane lei, iar valoarea unitara a activului net este de 12,87 lei.

Locul 7 Randament de 3,86%

Fondul BRD Diverso Europa Regional, administrat de SG Asset Management, a inregistrat de la inceputul anului un randament de 3,86%, VUAN-ul fiind de 113,56 lei.

Activele fondului de 23,17 milioane lei sunt investite in proportie de 36,92% in obligatiuni, inclusiv titluri de stat, in depozite – 32,71% si actiuni - 30,36%, potrivit informatiilor prezente pe site-ul administratorului.

Locul 6 Randament de 4,22%

BT Clasic, administrat de BT Asset Management, a obtinut o crestere a activelor de la inceputul anului de 4,22%, dupa ce in 2009 randamentul oferit investitorilor a fost de 25,73%.

Structura portofoliului este impartita in depozite bancare – 66,39%, actiuni – 17,89% si obligatiuni municipale - 13,13%.

Cele mai mari detineri in actiuni se regasesc in titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1), SIF Moldova (SIF2), Banca Transilvania (TLV), Banca Carpatica (BCC) si SIF Transilvania (SIF3).

Fondul detine active de 49,34 milioane lei, iar valoarea activului net este de 14,82 lei.

Locul 5 Randament de 4,36%

Cel de-al doilea fond diversificat detinut de SG Asset Management, BRD Actiuni Europa Regional, a oferit investitorilor un randament de 4,36% de la inceputul anului.

Fondul investeste activele de 13,88 milioane lei in depozite bancare - 54,56%, actiuni - 40,97% si obligatiuni 4,47%, conform structurii portofoliului.

VUAN-ul fondului este de 114,18 lei, cel mai ridicat dintre fondurile analizate.

Locul 4 Randament de 4,97%

Carpatica Global a obtinut un randament de 4,93% de la inceputul anului, dupa ce in 2009 castigul a fost de 16,58%.

Activele de 35,18 milioane lei ale fondului sunt impartite in proportie de 50,08% in depozite, 30,47% in obligatiuni, 12,19% in actiuni, iar 7,19% in alte unitati de fond.

Valoarea unitara a activului net a fondului administrat de Carpatica Asset Management este de 11,95 lei.

Locul 3 Randament de 4,93%

Napoca, cel de-al doilea fond diversificat administrat de Globinvest, a inregistrat o crestere a activelor de 4,97%. In 2009, randamentul oferit a fost de 40,91%.

Fondul administreaza active de 9,78 milioane lei, iar VUAN-ul este de 0,32 lei.

Portofoliul este impartit in proportie de 48,75% in depozite, 46,51% in actiuni, iar 4,74% sunt disponibili in numerar.

Cele mai mari detineri in actiuni se regasesc in SIF Moldova, BRD, OMV Petrom, Biofarm si Banca Transilvania.

Locul 2 Randament de 5,35%

Raiffeisen Benefit a obtinut un randament de 5,35% in 2010, dupa ce anul trecut activele au inregistrat o crestere de 33,56%.

VUAN-ul fondului administrat de Raiffeisen Asset Management este de 111,3 lei, iar activele totale se ridica la 24,66 milioane lei.

Fondul plaseaza 29,40% din active in obligatiuni corporative si municipale, 22,09% sunt investitii internationale, iar 19,99% sunt plasamente monetare. De asemenea, investitiile in actiuni se ridica la 16,71% din active, iar titlurile de stat reprezinta 11,81% din portofoliu.

Locul 1 Randament de 20,59%

Omnitrust administrat de SIRA a obtinut cel mai mare randament de la inceputul anului dintre fondurile diversificate, de 20,59%, dupa ce in 2009 castigul a fost de 32,72%.

Portofoliul fondului este impartit in depozite – 59,15%, in actiuni – 8,77%, titluri de participare – 6,63%, instrumente futures - 3,25% si obligatiuni - 2,14%.

VUAN-ul fondului este de 3,31 lei, iar valoarea activelor totale este de 2,7 milioane lei.